Mesajul a fost trimis. Multumesc!

City Park Mall, „blestemul" lui Radu Mazare (?!)

Publicat in Ziua Constanta, luni 15 februarie 2010 ·

Deasupra „capului" fâşiei de pământ din Parcul Tăbăcăriei zace sabia sechestrului, aşa cum s-a întâmplat în multe cazuri atunci când vine vorba despre terenurile retrocedate de Mazăre

Vestea că City Park Mall ar fi scos la vânzare a părut, la un moment dat, neverosimilă. Informaţiile apărute în presă la sfârşitul lui 2009 spuneau că cel mai controversat mall al Constanţei este scos la mezat pentru 102 milioane de dolari. Prea puţin, putem spune, pentru o poveste atât de agitată şi pentru un centru comercial care a sacrificat aproape jumătate din cel mai mare parc pe care îl avea Constanţa.

Încă din 2000, atunci când a fost făcută prima notificare privind retrocedarea terenului din Parcul Tăbăcăriei şi până în ultima zi a lui mai 2008, atunci când primarul Radu Mazăre a inaugurat cu mare fast clădirea în formă de ambarcaţiune, au curs râuri de cerneală despre ceea ce ar putea fi numită „afacerea secolului" constănţean în materie de retrocedări. După cum spuneam, în anul de graţie 2000, mai precis în luna septembrie, Consiliul Local Constanţa vota hotărârea 396, la iniţiativa lui Radu Mazăre, care aproba construirea centrului comercial în Parcul Tăbăcăriei, pe un teren de 43.500 mp. Beneficiar: Holland Development Group SA. Însă, planul le-a fost dat peste cap de către Autoritatea Publică Teritorială pentru Protecţia Mediului, care a respins proiectul dat fiind faptul că suprafaţa făcea parte din domeniul public al municipiului Constanţa. Hotărârea prevedea concesionarea, prin licitaţie publică, a unui teren de 22.750 mp, situat în parc, în vederea realizării centrului comercial. Consiliul local Municipal intenţiona în acest fel să concesioneze o suprafaţă din proprietatea publică a municipiului. Iniţiativa a stârnit, la acea vreme, intense reacţii contra din partea societăţii civile şi a ONG-urilor de Mediu.

Norocoasa Holland

Mai mult de 1.000

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 33 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 2 ore
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°