Patronii magazinelor de „vise“, care sfidaseră criza prin afacerile lor, sunt nevoiţi să se reprofileze pentru a rămâne pe piaţă. Ordonanţa dată pentru închiderea magazinelor de „vise“ a adus bucurie în rândul autorităţilor care erau cu ochii pe weed-shopuri, dar şi amărăciune comercianţilor de droguri legale.
„Pentru a-mi deschide afacerea în Reşiţa, am investit în prima lună, aproximativ 3.000 de euro. Nu avem ce face decât să urmărim Monitorul Oficial şi când avem termenul stabilit, să închidem magazinul“, a declarat Francisc Bancea, proprietarul magazinului de ierburi uşoare din apropierea centrului civic. Cu toate că magazinele vor fi închise definitiv, autorităţile vor fi foarte atente la piaţa de desfacere.
„Angajaţii IPJ Caraş-Severin sunt pregătiţi ca în momentul în care produsele vor fi comercializate să se facă demersuri pentru a se aplica cu stricteţe legislaţia în vigoare“, a informat Adriana Beţa, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. Supărat că afacerea cu ierburi uşoare nu mai este una profitabilă, Francisc Bancea este foarte hotărât să nu renunţe la statutul de patron de firmă. El se va reprofila şi cel mai probabil, va comercializa îmbrăcăminte. „Dacă tot am închiriat spaţiul, este păcat să nu mă folosesc de această oportunitate. Închid magazinul şi voi vinde haine pentru reşiţeni“, a adăugat Francisc Boncilă.
În luna ianuarie a acestui an, poliţişti, inspectori OPC şi Garda Financiară au efectuat un control la cele două magazine cu ierburi uşoare din Reşiţa, care a adus după sine şi amenzi usturătoare pentru cei care vând deocamdată ierburi etnobotanice. „În urma controlului efectuat s-au aplicat amenzi pentru nereguli privind actele contabile“, a afirmat Marius Cristian Anţilă, director coordonator adjunct al Gărzii Financiare Caraş-Severin.
Cercetări la magazinele de vise
În luna ianuarie, poliţiş