ADMINISTRAŢIE LOCALĂ. Consiliul Local Bacău a aprobat înfiinţarea unui SRL care să administreze teatrul de vară din oraş, deşi l-ar fi putut trece în subordonarea Teatrului Municipal „G. Bacovia”.
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache (PNL), a în fi inţat o societate comercială, ArtBacău SRL, subordonată con siliului local, care să administreze teatrul de vară din oraş. SRL-ul va avea 20 de angajaţi, va fi condus de con si lierul local Mihai Şuştac (PNL) şi se poate ocupa inclusiv de lucrări de foraj ori construcţia de poduri şi tuneluri.
„Vor fi cheltuieli mari”
Situaţia e considerată curioasă de către câţiva consilieri locali, deoarece instituţia ar fi putut fi administrată de Teatrul Municipal „George Bacovia”.
„Vor fi cheltuieli mari pentru salarii şi utilităţi. E an de criză şi era normal ca teatrul de vară să fie administrat de teatrul municipal, unde sunt specialişti”, spune Constantin Drăgănuţă (PDL).
La rândul său, directorul Teatrului Municipal „George Bacovia” recunoaşte şi el că insti tuţia sa avea capacitatea să administreze şi teatrul de vară. „Noi aveam specialişti, dar nu vreau să spun ceva care să deranjeze. Nu vreau să se supere cineva şi să îmi taie din fonduri”, conchide directorul Adrian Găzdaru.
Stavarache: „Totul este conform legii”
Primarul Romeo Stavarache susţine că aceasta era singura soluţie de administrare a teatrului. „E o societate comercială care asigură servicii, totul e conform legii. Sunt nevoit să reduc personalul. De unde oameni care să mai aibă grijă şi de teatru? Ar fi trebuit să încarc schema şi n-am voie”, se justifică primarul Bacăului.
Cu toate acestea, societatea nou-înfiinţată, ArtBacău SRL, va avea 20 de angajaţi, aceştia urmând a fi selectaţi printr-un interviu. „Cu siguranţă angajaţii se vor stabili în urma unui inter