Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Huţupan: "M-aş bucura ca fetele să câştige trofeul!"

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 ·

Deşi urmează să nască în primăvară, tripla câştigătoare a Ligii Campionilor Luminiţa Huţupan a asistat la victoria de senzaţie a fostelro sale coechipiere în faţa rusoaicelor d ela Dinamo Volgograd, scor 30-24

Luminiţa Huţupan, fost portar Oltchim şi echipa naţională:

"Fetele nu mi-au dat emoţii, dacă vor juca aşa în continuare pot să câştige şi următoarele meciuri. M-aş bucura să câştige marele trofeu. Şi eu şi fetiţa mea suntem sănătoase, aştept să nasc în aprilie(în aprilie e şi finala Ligii), îmi doresc să am o naştere uşoară. Dacă fetiţa mea va dori să îmi urmeze paşii, o voi îndruma cum pot în aşa fel încât să fie sănătoasă şi să aibă rezultate" Radu Voina, antrenor Oltchim: “Este o victorie importantă, pe care fetele au meritat-o. Am câştigat acest meci în apărare, dar şi pe atac, unde au mai fost greşeli individuale datorate avântului tinereţii. Cred că fetele au ieşit din acea groapă psihologică de la Campionatul Mondial din China” . “Nu contează cine termină pe primul loc în grupă, s-au făcut calcule şi în preliminarii şi aţi văzut rezultatele. Sunt mândru pentru Cristina, a marcat 14 goluri cu Hypo, dar sperăm să o anihilăm” Patricia Vizitiu, inter Oltchim: “Nu contează cum am jucat eu, contează evoluţia întregii echipe. Împreună am evoluat la fel de bine ca la Viena, importante sunt cele două puncte. Mai avem o săptămână până la meciul cu Viborg, avem timp să ne pregătim, sperăm la o nouă victorie” Viktor Ryabykh, antrenor Volgograd: "Oltchim are un lot foarte valoros, a făcut un joc bun, dar au fost favorizate de arbitri. Sunt o echipă puternică, dar nu aveau nevoie de arbitrii ca să câştige acest meci. Fără acest arbitraj am fi avut o şansă. Sunt sigur că Viborg este mai bună ca Oltchim şi Dinamo la un loc".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 31 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 14 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Tadej Pogacar a câştigat pentru prima dată Turul Italiei. În ultima etapă s-a impus Tim Merlier

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Slovenul Tadej Pogacar a triumfat, duminică, în Turul Italiei, după a 21-a etapă câştigată la sprint de Tim Merlier, la Roma. Este al treilea mare tur al slovenului, după cele două tricouri galbene din Turul Franţei, din 2020 şi 2021. Turul Franței

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 19 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 2 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 14 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°