Trec si natiunile, la fel ca indivizii, prin procese psihologice – chiar freudiene? Poate fi si egoul lor ranit, pot si ele sa refuleze sentimente de vina provenite din subconstientul colectiv? Eu cred ca da. si mai cred ca, la fel cum visele si scaparile verbale sunt semne ale unor informatii reprimate, asa si "fondul oniric" – filmele, muzica pop, artele vizuale, chiar bancurile, desenele animate sau imaginile publicitare – releva semnele acestui subconstient colectiv. "Oniricul irational" al unei natiuni ii reflecta chiar mai veridic actuala conditie decat o poate face "egoul" ei, compus din enunturile oficiale, declaratiile diplomatice sau propaganda.
Ganditi-va la aceasta teorie atunci cand vedeti filmul lui James Cameron Avatar si fiti atenti la doua dintre motivele sale care spun multe: pe de-o parte, sablonul crud, vinovat al subconstientului american in contextul "razboiului impotriva terorismului" si imperialismului corporatist de ultima faza, pe de alta, portretul critic al Americii – o premiera intr-un blockbuster de la Hollywood – din punctul de vedere al restului lumii.
In traditia hollywoodiana, eroul american in lupta cu un inamic indigen e inocent si moral, un razboinic fara chef de lupta care aduce democratia – sau macar dreptatea – unor salbatici. In Avatar, motivul central evoca tot ce e gresit in autoperceptia americanilor in raport cu politica externa a tarii lor.
Eroul, Jake Sully, e invalid, a fost ranit intr-un conflict american anterior, dar propria lui tara nu are grija de el; daca isi va duce la bun sfarsit misiunea de genocid, "corporatia" il va rasplati totusi cu tratamentul medical adecvat. Se inroleaza, in esenta, pe post de contractor privat – pluteste aici aluzia la masacrul comis de trupele Blackwater in piata Nisour din Bagdad.
Vorbim de o misiune in care soldatii nu lupta "pentru libertate", ci "pe
