Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Gaţu: „România are imaginea unei ţări corupte“

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

Şeful handbalului a explicat de ce ţara noastră a pierdut duelul cu Croaţia pentru găzduirea Mondialului masculin din 2009.

Reales recent în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, dublul campion mondial, Cristian Gaţu, îşi propune obiective îndrăzneţe pentru mandatul său pe următorii patru ani.

Mai citeşte şi:

Suporterii Oltchimului îl vor înapoi pe Mircia Gutău

Fostul „magician al semicercului" nu renunţă la ideea că România ar putea organiza un Campionat Mondial. Mai mult, el vrea să construiască în viitorul apropiat mai multe centre în ţară pentru dezvoltarea handbalului la nivel de copii şi juniori.

„Adevărul": Scandalul „Mită pentru arbitri" v-a adus numeroase critici pentru o presupusă complicitate.

Cristian Gaţu: Corectitudinea e singura mea armă! Pot fi atacat la orice capitol, dar nu la acesta. Iniţial, am refuzat, pur şi simplu, să cred că cineva ar fi capabil să dea bani la arbitri. Faptul că Omer şi Paleu au fost suspendaţi atâţia ani denotă, totuşi, că există ori o probă audio, ori una video care să-i incrimineze. Federaţia ar fi putut chiar să-l suspende pe Omer şi din liga naţională pentru că a pus în pericol imaginea handbalului românesc, dar îi distrugeam cariera şi nu era uman să facem asta...

Aţi încercat o reconciliere cu Paleu?

Ultima dată când am vorbit cu el a fost când şi-a dat demisia în iarna trecută. Pentru mine, Paleu este o mare decepţie. A ajutat mult handbalul românesc, mai ales financiar, dar el nu a înţeles că banii i-a dat el de bunăvoie şi nu i-a băgat nimeni mâna în buzunar. Şi amenda de 28.000 de euro de la EHF pentru scandalul "Mită pentru arbitri" a fost plătită de federaţie, deşi moral nu e tocmai OK aşa.

Aţi renunţat la ideea organizării unui Campionat Mondial?

Niciodată. La ediţia din 2009 am pierdut în dauna Croaţiei la doar un vot (nr. 8-9),

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°