Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polițiștii băcăuani au confiscat produse etnobotanice de 600.000 de lei

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

La scurt timp după publicarea ordonanței de urgență care interzice comercializarea și consumul de droguri ușoare, polițiștii băcăuani au descins în 17 magazine de profil din Bacău. În urma controlului s-a conficat marfă în valoare de 600.000 de lei.

În Bacău sunt autorizate circa 30 de magazine care vând droguri ușoare. "Verificările s-au făcut împreună cu Brigada de Crimă Organizată și Jandarmi și au vizat 17 magazine care vând produse etnobotanice, restul fiind închise. Administatorilor de magazine li s-a cerut să scoată toată marfa pe care o aveau pe stoc", ne-a spus Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.

Citiţi şi: Focşani: Administratorul unui magazin de etnobotanice este cercetat pentru că a vândut canabis chiar de la tejghea

Astfel, oamenii legii au plecat cu 11 kilograme de substanță vegetală mărunțită 54 de comprimate și peste 1800 de pliculete cu produse etnobotanice.

"Potrivit ordonanței, administratorii magazinelor de vise care nu au fost controlați au la dispoziție 10 zile să distrugă marfa interzisă aflată pe stoc", a mai spus Narcisa Butnaru. Produsele identificate în aceste magazine au fost ridicate și vor fi supuse cercetărilor şi experitzării lor în laboratoarele de specialitate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu îi răspunde Mariei Zaharova: „Nu mai există limbă moldovenească. A fost o invenţie a Rusiei”

Adevarul acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Rusia „vrea să incite” pe tema românilor din Republica Moldova şi a afirmat că limba moldovenească a fost „o invenţie” a Rusiei, potrivit Agerpres.

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 54 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°