Ziarele de astăzi scriu despre faptul că peste 1.000 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, dar şi despre faptul că producţia la Combinatul siderurgic ArcelorMittal se va opri voluntar timp de două ore.
Alţi peste 1.000 de gălăţeni bolnavi ( Viaţa Liberă)
Cotidianul Viaţa Liberă scrie că 1.056 de gălăţeni au fost diagnosticaţi, în cursul săptămânii trecute, cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare.
Potrivit directorului DSP Galaţi, Valentin Boldea, 76 dintre aceşti pacienţi au avut nevoie de internare. În paralel, s-au internat şi 82 dintre cei 221 de bolnavi diagnosticaţi cu pneumonie. A fost a două săptămână consecutivă pe parcursul căreia nu s-a înregistrat nici un deces cauzat de forme severe de pneumonie. (Gabriel Kolbay).
Activitatea Combinatului, oprită azi –Monitorul de Galaţi
Cotidianul Monitorul de Galaţi scrie că activitatea colosului siderurgic va fi sistată în cursul zilei de azi, decizia fiind luată de conducerea colosului siderurgic pentru a-i instrui pe siderurgişti în privinţa sănătăţii şi securităţii în muncă.
“În vederea îmbunătăţirii rezultatelor privind securitatea şi sănătatea în muncă în scopul atingerii nivelului de zero accidente mortale, ArcelorMittal Galaţi anunţă că va opri miercuri activitatea în mod voluntar, pentru a da posibilitatea muncitorilor şi managementului să discute despre măsurile implementate şi în curs de implementare precum şi despre respectarea procedurilor specific”, a declarat purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu. (Magda Condos)