Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia românului, un hibrid tradiţie-modern

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 februarie 2010 ·

VIAŢA ACASĂ. Românii acced la valori precum egalitatea, însă percepţia generală rămâne aceea că bărbatul este capul familiei, iar femeia - şefă în bucătărie. Sursa: HEPTA

Nevasta ascultă de bărbat pentru că, indiscutabil, el e capul familiei, copiii nu crâcnesc în faţa părinţilor, iar în casă ordinele se execută, nu se discută. Aceasta este reţeta pe baza căreia funcţiona familia tradiţională, în care ierarhia stabilea clar cine pe cine ascultă, iar rolurile erau bine delimitate şi de necontestat: bărbatul aducea cele necesare în casă, femeia vedea de gospodărie, creştea copiii şi îngrijea părinţii şi socrii bătrâni şi bolnavi împreună cu care trăiau sub acelaşi acoperiş.

Astăzi, în familia modernă, în relaţia dintre soţi, cuvintele-cheie sunt cooperarea şi egalitatea, problemele se discută, iar deciziile se iau de comun acord. Copiii sunt încurajaţi să-şi exprime nemulţumirile, educaţia lor implică negociere, iar libertatea de care se bucură e mai mare.

Rolurile partenerilor şi-au modificat, de asemenea, graniţele: femeia şi bărbatul aduc bani în casă fără diferenţe prea mari între sumele câştigate, muncesc la fel de mult în afara familiei, iar creşterea şi educarea copiilor sunt transferate în bună măsură în seama bunicilor, a bonelor şi a instituţiilor de profil. Toate aceste modificări aduse de tranziţia către modernism sunt acceptate cu seninătate de unii, însă respinse vehement de alţii.

Bărbaţi stresaţi de egalitate

Un studiu realizat în 2008 la nivel european de Discovery Networks EMEA arată că bărbaţii români sunt cei mai conservatori din Europa. Percepţia lor despre viaţa de familie îi încadrează mai degrabă în tipologia tradiţionalistă, peste 70% dintre respondenţi aparţinând acestui profil.

Familişti convinşi, ei sunt îngrijoraţi şi apăsaţi de obligaţii şi cred că rolul lor de soţ şi tată e în p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 25 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 16 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 22 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 58 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°