Declaraţia de mai sus îmi confirmă parţial o idee enunţată în articolele anterioare. “Ţine-mă, că-l omor pe ăsta!” Că românii, barbarizaţi de instincte necontrolate raţional, sunt victimele feudalismului vernacular. Dacă în guvernul unui stat membru al Uniunii Europene sunt posibile asemenea pulsiuni, devine evident că România e încă mai aproape de ţara lui Jirinovski sau de democraţii neconsolidate ca Taiwan şi Coreea de Sud, unde se aprind spiritele pînă la nivelul bătăilor generalizate.
Nu cred că trebuie judecaţi Ponta sau Nica sau Boc pentru incidentul relatat mai sus. Cred, cu şi mai multă tărie, că românii trebuie să-şi facă un proces general de conştiinţă, o autocritică şi să vadă ce e tradiţie bună şi ce nu, ce trebuie (auto)reprimat şi ce nu. Suntem încă în ţara lui “Bătaia e ruptă din Rai” şi a lui “Unde dă tata creşte”. Şi, în ciuda unei opinii aproape generale că exemplul trebuie să vină de la lideri, consider că exemplul trebuie să vină de la cetăţean. România, deşi o democraţie fragilă, e una deocamdată funcţională, în care cetăţeanul alege reprezentanţii săi în puterile statului. Aşa cum şi enoriaşii se bat pe preotul lor atunci cînd ierarhii ortodocşi superiori decid altceva. Aşa că Ion şi Maria şi Nicolae şi Gheorghe şi Imre ar trebui să fie mai atenţi la ce aduc în frunte şi pe cine aleg să-i reprezinte. Problema nu e la ei, e la noi şi la faptul că nu avem o cultură a reprezentării politice. Cu regret îmi dau seama că mai avem de aşteptat pînă să ne deşteptăm. Deocamdată, domnii Ponta şi Boc sunt reprezentaţii noştri politici, aleşi democratic.
La final, o piesă decontextualizată, dedicată atît domnilor Boc şi Ponta, cît şi alegătorului român.
Vezi mai multe video din Muzica
ruşinică…
Declaraţia de mai sus îmi confirmă parţial o idee enunţată în articolele anterioare. “Ţine-mă, că-l omor pe ăsta!” C
