Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de focşăneni au adrese identice

Publicat in Adevarul, miercuri 17 februarie 2010 ·

În Focşani, 20 de străzi au fost numerotate greşit de autorităţi, ajungându-se la situaţia neplăcută ca mai multe familii să figureze la aceleaşi adrese. Poştaşii şi taximetriştii au avut nevoie de răbdare ca să se poată descurca.

Cristian Rusu locuieşte de doi ani pe strada Costeşti Nr. 101 şi i-a trebuit ceva timp până să se dumirească de faptul că nu locuieşte singur la această adresă, ci împreună cu alte 23 de familii. A avut de-a face cu numeroase confuzii.

Citiţi şi: Deszăpezire de miliarde pe „cumetrii”

"Fiind prima casă de pe stradă, la început găseam aproape toată corespondenţa vecinilor în cutia mea poştală. Apoi, când mai venea câte un cunoscut pe la mine trebuia să îl îndrum prin telefon sau să îl întâmpin în stradă", spune Cristian Rusu.

Primii care s-au văzut nevoiţi să se adapteze situaţiei încâlcite de alţii au fost poştaşii. Unii au căzut de acord cu proprietarii să-şi amplaseze o singură cutie poştală de unde să-şi ridice fiecare corespondenţa, cum a fost cazul pe strada Vrancei, iar alţii au recurs la metode mai simple.

„A trebuit să le scriu la fiecare pe cutia poştală numele de familie ca să mă pot descurca, pentru că toţi cei 23 de proprietari figurează la Nr. 101. Ce mai, a fost o nebunie la început până am învăţat", ne-a declarat Petruţa Dragomir, poştaşul care are arondată strada Coteşti.

Şi taximetriştii spun că s-au obişnuit cu situaţia străzilor cu aceeaşi adresă din Focşani. „Pentru mine, care sunt vechi în meserie, nu mai este o problemă să mă descurc, dar unui taximetrist tânăr, care intră acum în branşă, o să-i ia ceva timp să se acomodeze", ne-a spus taximetristul Costică Bârsan.

PUG-ul rezolvă problema

Reprezentanţii Primăriei susţin că încurcăturile s-au produs din cauză că s-a construit fără să existe un plan urbanistic bine definit.

„Sunt luate în calcul şi corecturile de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Ciucă înţeapă: Să discutăm pe bază de reguli, nu pentru a respecta agenda personală a liderilor PSD

Mediafax acum o ora
„Sincer chiar nu înţeleg de ce această reacţie. Afară este foarte cald, asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, şi folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Dar

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°