Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa internationala - Interes in scadere pentru titlurile de stat americane

Publicat in Ziare.com, miercuri 17 februarie 2010 ·

Cererea pe piata externa Statelor Unite pentru titlurile de debit americane a scazut la un nivel minim record in decembrie, in conditiile in care China a vandut parte din astfel de titluri, dintre cele pe care le detinea.

China a vandut titluri de Trezorerie americane in valoare de 34.2 miliarde dolari in decursul lunii decembrie, astfel incat, in momentul de fata, Japonea este cel mai mare detinator de titluri de debit americane, au declarat oficiali ai Trezoreriei Americane, ccitati de Financial Times. China preluase pozitia de principal creditor al Statelor Unite in septembrie 2008.

Aceasta modificare in cererea pentru titluri de stat americane vine pe fondul schimbarii strategiei chineze care, in ultima perioada, China prefera sa isi investeasca banii in titluri sigure chiar daca cu un randamanet mic, strategie adoptata ca urmare a crizei economice. Unul dintre efectele acestei modificari ar putea fi faptul ca Statele Unite vor fi nevoite sa plateasca randamente mai mari pentru a gasi creditori in pietee financiare.

Pentru China, renuntarea la titlurile de stat americane reprezinta o modificare considerabila a politicii sale, modificare anuntata anul trecut cand China isi facea publica intentia de a renunta la unele dintre detinerile sale. Orice schimbare de comportament are parte de interpretari politice immediate deoarece este cel mai mare partener comercial al Statelor Unite si a sprijint la finantarea deficitului american.

Alan Ruskin, analist la RBS Securities, a explicat ca acest comportament al Chinei arata ca se simte saturata de hartiile de Trezorerie si ca acesta este inceputul unui curent mai puternic. Schimbarea aceasta ar putea fi in detrminetul dolarului american, in conditiile in care autoritatile americane trebuie sa caute alte tari pentru a le finanta. Japonia si Marea Britanei ar putea prelua titlu

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum o ora
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 24 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 24 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum 56 minute
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 3 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°