Controversa a planat mereu asupra lui Yukio Mishima, fără să-i umbrească vreodată opera prolifică, în care s-au întîlnit teme cu adînci implicaţii istorice şi politice şi un estetism ce frizează perfecţiunea stilistică. Născut în 1925, într-o familie de samurai, Kimitake Hiraoka (pe numele său adevărat) are o copilărie dominată de figura unei bunici autoritare, uneori violente, chinuite de felurite maladii, care îl izolează de ceilalţi copii, stimulîndu-i aplecarea nativă către melancolie şi meditaţie.

Yukio Mishima, Zăpada de primăvară, Editura Humanitas Fiction, Colecţia „Raftul Denisei“, 334 p.

Întors la vîrsta de 12 ani în casa părinţilor, regăseşte un tată ostil, ce îi descurajează orice pasiune literară acestui autor precoce, care începe să scrie încă din adolescenţa timpurie. Înscris la o şcoală prestigioasă, datorită insistenţelor aceleiaşi bunici, publică în revista Bungei-Bunka o povestire intitulată Pădurea înflorită, despre vechea Japonie, iar nostalgia aceasta după lumea tradiţională a Japoniei va răzbate din întreaga sa operă.

Fiinţă marcată de o dualitate ireconciliabilă, Mishima se supune unor antrenamente dure, cultivîndu-şi trupul mai degrabă fragil şi vulnerabil în copilărie, îmbinînd studiul şi lectura cu practicarea artelor marţiale care îi călesc corpul. Prima sa carte, Confesiunile unei măşti (Humanitas, 2003), are în centru tema homosexualităţii, iar unii critici vorbesc despre un eventual element autobiografic. Sinuciderea rituală a lui Mishima, prin ceremonia sacră a samurailor, seppuku,a constituit un alt motiv de controversă, cu atît mai mult cu cît se întîmpla la un an de zile de la moartea prietenului său Yasunari Kawabata, care se sinucisese prin aceeaşi metodă. În Zăpada de primăvară, primul volum al tetralogiei Marea fertilităţii, opera capitală a lui Mishima, e consemnată sinuciderea ritual