Rămăşite ale privatizării prin cuponiadă, Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) se dovedesc, în ciuda crizei, o mină de aur care atrage tot mai mulţi căutători. SIF-urile deţin acţiuni la unele dintre cele mai importante bănci şi companii din economia românească: BCR, BRD, Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Aerostar Bacău, Antibiotice Iaşi, Biofarm, Mechel Târgovişte, Armax Gaz sau Unirea Shopping Center. În plus, au depozite bancare consistente.

Interesele financiare au roit în jurul acestor societăţi mult mai pregnant în ultimii cinci ani, când preţul unei acţiuni a crescut spectaculos pe burse, pentru ca apoi să se prăbuşească la fel de spectaculos o dată cu venirea crizei.

Însă legiuitorul a prevăzut ca un investitor, fie persoană fizică, fie juridică, să nu poată avea mai mult de 1% din acţiunile fiecăruia din cele cinci SIF-uri pentru ca drepturile cuponarilor să nu fie prejudiciate. Acţionarii au avut nenumărate conflicte cu administratorii acestora, punctate cu acuzaţii de fraudă şi corupţie şi asezonate cu procese în instanţe. Mirosul banilor care se fac uşor a atras investitorii precum sângele atrage în natură prădătorii.

RĂZBOIUL BANILOR

Proiectul legislativ de ridicare a pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5% a accentuat şi mai mult războiul. Pe de o parte, acţionarii acuză administratorii că le sunt blocate drepturi constituţionale precum cel la proprietate, în vreme ce exercitarea altor drepturi este îngreunată. În partea cealaltă, administratorii SIF-urilor acuză că astfel s-ar putea prelua ostil cele cinci companii sau că acestea ar putea ajunge să fie delistate de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În cazul creşterii pragului, mai puţine persoane sau firme ar ajunge să deţină mai mult din SIF-uri, ceea ce ar face mult mai uşoară schimbarea administratorilor faţă de actualul mo