Punind cap la cap superficialitatea si nepriceperea fauritorilor de subiecte cu adversitatea fata de lectura a generatiei atomice si cu blazarea profesorilor aflati in situatia de a protesta zadarnic impotriva celor de sus, avem toate motivele sa ne pastram optimismul. Bacalaureatul merge inainte. Si e cel mai important examen national de (in)cultura generala. A inceput un alt fel de bacalaureat si nu intelegem de ce mai staruie in mintile oamenilor ideea ca acest examen este un test de maturitate in conditiile in care, an de an, tot mai multe evidente sugereaza ca el devine o proba a infantilitatii. Si nu este vorba despre dorinta adolescentilor de a se reintoarce in lumea tainica si sacra a copilariei, ci de intentia unor specialisti curriculari de a arata ca datul in mintea copiilor nu este o figura de stil, ci o realitate perena. Acesti educatori, doctori in ineptie si irealitate, au reusit sa implementeze ceea ce nici omul nou si rosu nu a reusit: transformarea trestiei cugetatoare in dobitoc. Cum altfel poate fi calificat procesul de stimulare a involutiei, daca orice fantezie aparuta in Ministerul Ineducatiei devine lege pentru mii si mii de elevi ? Daca am trai intr-o tara in care inteligenta si discernamintul ar fi atribute pretuite de majoritatea locuitorilor, unele dintre modelele propuse pentru evaluarea competentelor comunicative ar stirni indignarea parintilor, revolta profesorilor pusi sa ia in serios bazaconiile devenite itemi de evaluare si dispretul elevilor cu minte ascutita. Cel mai bun exemplu este proba orala la limba si literatura romana. Iata ce se asteapta de la un elev de nota 10, conform grilei descriptorilor competentei de comunicare: 1) sa citeasca corect, cursiv, constient si expresiv textul, 2) sa sustina cu argumente un punct de vedere original si sa-i persuadeze pe interlocutori (adica pe profesorii evaluatori), 3) sa construiasca un