Asculta mai multe audio Muzica

Spendida cîntare psaltică de mai sus, scrisă de un con-centenar, e dedicată numelui protagonistului acestui articol – prietenul meu din adolescenţă şi omul care m-a ajutat să înţeleg la ce e bună gîndirea – Renatus Cartesius.

Le Figaro îi dedică marelui filosof francez un articol pe care, pentru cei care nu ştiu franceză, voi încerca să-l rezum în rîndurile de mai jos.

Theodore Ebert, un profesor universitar şi cercetător german, susţine, în cartea “Der rätselhafte Tod des René Descartes” (Misterioasa moarte a lui René Descartes), că filosoful nu ar fi murit de pneumonie, ci a fost asasinat de către un preot catolic francez.

Povestea, scrie autorul articolului, are ingredientele unei intrigi shakespeariene (eu aş zice mai degrabă dan-browniene, da’ mă rog…). René Descartes, hulit în Franţa catolică pentru ideile sale (Vaticanul a şi trecut, la 13 ani de la moartea lui, toată opera lui Descartes pe Index Librorum Prohibitorum, lista cărţilor interzise), trăieşte în exil la Stockholm şi este instructorul personal al reginei Christina a Suediei, creştină protestantă. Un preot francez care făcea apostolat catolic în Suedia, François Viogué, află de intenţiile ascunse ale reginei de a se converti la catolicism şi-şi informează superiorii de la Vatican. Cu acordul acestora, îl otrăveşte pe Descartes cu o ostie (pîinica de împărtăşanie) impregnată cu arsenic. Motivul: transsubstanţierea – adică reala prezenţă a trupului lui Cristos în ostie – intră în conflict direct cu învăţăturile lui Descartes, iar misionarul catolic se temea că regina, influenţată de filosof, ar putea renunţa la convertire (ceea ce ar fi fost un uriaş succes diplomatic, la finele războiului de 30 de ani). Christina a Suediei a renunţat la tron şi s-a convertit la catolicism, la patru ani de la moartea lui Descartes. Teoria cercetătorul