Era in februarie 1972, aveam douazeci si patru de ani si lucram ca redactor la revista "Tomis" din Constanta. In martie urma sa plec in armata. Ca redactor al revistei "Tomis", am fost cooptat intr-un grup de scriitori si activisti care avea "sarcina" sa participe la o intâlnire cu cititorii intr-un sat (nu-mi aduc aminte numele satului; fiind originar din Bucovina, toponimele din Dobrogea mi s-au parut intotdeauna ciudate si greu de memorat: Topraisar, Cobadin etc. ). Intâlnirea facea parte din programul "Luna cartii la sate". Intr-o dimineata geroasa, ne-am suit cu totii intr-un microbuz de la "gospodaria de partid" si "ne-am deplasat" in comuna in cauza. Ne-am oprit intâi la primarie ("consiliul comunal") unde am fost primiti cu tuica fiarta. Apoi ne-am mutat la caminul cultural, intr-o sala neincalzita, in care se vedeau aburii respiratiei iesindu-ne din gura la fiecare cuvânt rostit. Scriitorii din grup erau un poet excentric, autor al unor versuri alambicate si ininteligibile, pline de cuvinte scrise cu majuscule si un prozator ambitios, cu mult temperament, atras de analiza psihologica (amândoi - scriitori lipsiti de cine stie ce talent, dar oameni pitoresti si placuti - nu mai sunt azi in viata). Eu, in calitate de tânar critic literar, trebuia sa-i prezint publicului. Am luat loc toti trei la "prezidiu", flancati de un activist de la sectia de propaganda a Comitetului Judetean al PCR si de altul de la Comitetul de Cultura. La aceeasi masa s-a asezat si primarul comunei.

Publicul era format din cincisprezece-saisprezece tarani obositi de munca si imbracati gros, cu cojoace si caciuli - barbatii, iar femeile - cu basmale groase. Stateau tacuti si respectuosi in scaunele desperecheate aduse de prin birouri (era o sala relativ mica, nu sala de spectacole). Nu mai tin minte ce s-a spus. Dar mi-aduc aminte ce nedumeriti erau taranii când poetul isi decla