Disponibilizările masive din ultimul an au transformat Calea Şagului în „Calea Şomerilor”. Şomerii crizei se luptă să supravieţuiască doar din ajutorul de la stat, ale cărui zile sunt, însă, numărate.

„Poştaşul sunt, te aştept jos cu buletinul!”, este replica pe care peste 1.000 de timişoreni din cartierul Calea Şagului o aşteaptă lună de lună. Ziua în care o aud este cea în care îşi pot achita facturile, reîncărcându-se cu doza de speranţă ce îi ajută să treacă peste gândul că în două, trei sau patru luni, îndemnizaţia de la stat nu va mai ajunge la uşa lor. Dorel Harasim aduce puţină bucurie în casele şomerilor lună de lună, când le sună la interfon şi îi anunţă că vine cu ajutoarele de la stat.

Poştaşul, aşteptat cu bucurie

„Cum altcumva să te aştepte decât cu bucurie, mai ales când le aduci bani?”, spune poştaşul care duce corespondenţa în Calea Şagului de aproape zece ani. „Când m-am mutat în zonă, toată lumea mi-a spus că e un cartier sărac, dar am găsit aici oameni de nădejde”, explică poştaşul Dorel Harasim, care ştie totul, despre aproape toţi timişorenii din cartierul cu cei mai mulţi şomeri din Timişoara. „Studenţilor de azi le-am dus alocaţiile, pe mulţi pot spune că îi ştiu de când s-au născut. Bătrânilor le duc pensiile şi la tot mai mulţi părinţi merg cu îndemnizaţia de şomaj”, spune Dorel Harasim.

Speranţă ascunsă printre scrisori

În geanta sa, care cântăreşte peste zece kilograme, printre facturi, ziare, alocaţii şi pensii, se ascunde şi îndemnizaţia de şomaj a timişoreanului Radislau Beker. Pictor decorator înainte de Revoluţie, mic întreprinzător al anilor ’90, operator într-o mare fabrică, iar acum, şomer. Acesta este traseul carierei timişoreanului în vârstă de 53 de ani, care a încercat de când se ştie să-şi croiască un drum pe piaţa muncii, dar a fost oprit din parcursul său de cel mai greu an