În primul nostru episod privind istoricul mondialelor de fotbal am pornit pe firul evenimentelor de la primele Competiţii Internaţionale şi până la Jocurile Olimpice care din deceniul 20 erau considerate ca şi veritabile campionate mondiale.
Odată pornit angrenajul în derularea Campionatului Mondial, nu a mai putut fi oprit. Faptul că la ediţia din 1930 din Uruguay au fost prezente numai patru ţări europene şi nouă de pe cele două continente americane a dat de gândit foarte mult ţărilor din vechiul continent. Foarte multe ţări au regretat gestul de a renunţa la facilităţile acordate de organizatori absentând.
Austriecii care reuşiseră în 1929 să câştige Cupa Europei, au fost prima echipă care a regretat greşeala săvârşit de Hugo Meisl de a nu-şi demonstra valoarea unor jucători de super clasă. Şi Italia cu renumita Squarda Azzura sau Cehoslovacia care avea în Sparta şi Slavia jucători de răsunet. An-glia s-a izolat nu numai de continent, dar şi la nivel mondial, nu putea concepe ca sportul ce s-a născut în insulă să se dispute de ţări de pe alte meridiane.
La Jocurile Olimpice din 1932 de la Los Angeles fotbalul a fost ignorat, nefiind introdus în programul întrecerilor. Acest lucru a afectat şi mai mult ţările europene care solicitau ca ediţia a doua să se organizeze pe bătrânul continent.
Cluburile italiene, AC Milan sau Juventus Torino au racolat jucători sud-americani de certă valoare şi i-au incorporat în team-urile lor: Mascheroni, Stabile, Monti, Gvaita, Cezarini, pentru a aminti numai pe câţiva dintre ei care s-au europenizat şi chiar s-au naturalizat pentru a putea fi folosiţi în echipele reprezentative. Pentru ediţia a II-a s-au dus lupte între cele două continente, european şi sud-american.
Ediţia a II-a – Italia
27 mai – 10 iulie 1934
Congresul FIFA din 1932 de la Stockholm a primit două solicitări de orga
