Comisia de Condamnare a Comunismului a prezentat, luni, 22 februarie, primul raport privind desecretizarea arhivelor comuniste. Printre informatiile relevante este si cea precum ca Troica Speciala a NKVD-ului din Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca ordona, doar la o singura sedinta, ucidea a 200-300 de persoane. Corespondentul RFI la Chisinau, Valeria Vitu, a discutat cu vicepresedintele Comisiei, Igor Casu.
Rep: Care sunt concluziile principale ale primului raport privind desecretizarea arhivelor comuniste?
Igor Casu: Cel mai important lucru este ca am gasit dosarele Troicii speciale din Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (RASSM) din 1937-1938. Potrivit acestor dosare, aproape 2300 de persoane au fost executate conform deciziilor institutiilor extra-judiciare, care au fost create printr-o hotarare a Comitetului Central al Partidului Comunistilor. Este o contributie esentiala la cunoasterea represiunilor politice in fostul teritoriu al RSSM. Ne gandim sa publicam un volum cu toate aceste condamnari, capetele de acuzare etc. Nici in Rusia nu s-au publicat asemenea date si va prezenta interes atat pentru cei din R.Moldova, cat si din strainatate.
Rep: Potrivit dosarelor desecretizate, au existat unele criterii de selectare a celor care urmau a fi condamnati, fie romani, moldoveni, ucraineni sau rusi?
Igor Casu: Aceste Troici au primit mandat de a condamna persoane iar numarul lor a fost precizat de catre NKVD-ul de la Moscova. Altfel spus, fiecare Republica autonoma, fiecare regiune a obtinut un fel de plan. Era ca in economie. Din start, se stabilea numarul „dusmanilor” poporului si respectiv, responsabili din administratia locala trebuiau sa indeplineasca acest plan. Din punct de vedere etnic, aici se gasesc persoane din diferite nationalitati, inclusiv romani si moldoveni. Printre capetele de acuzare