Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii dinamovişti au scandat împotriva conducerii » Puţini, dar răi

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 22 februarie 2010 ·

Aproximativ 6.000 de spectatori au fost aseară în Ştefan cel Mare. Chiar dacă scorul le era favorabil, ultraşii au scandat împotriva propriilor conducători

Ploaia rece nu i-a împiedicat pe fidelii suporteri ai "cîinilor", în jur de 6.000, să vină la stadion pentru a vedea primul meci din 2010 al lui Dinamo, care încă mai speră la titlu. Înarmaţi cu pelerine, zgribuliţi de frig, dar destul de gălăgioşi, fanii au continuat duelul cu conducerea. "Dinamo nu e al vostru, e al nostru şi-al urmaşilor, urmaşilor noştri!", "Cu Dinamo pînă la moarte şi cînd n-are rezultate", "Dinamo - lumina noastră, tot ce contează" şi "Vă plîngeţi că au ajuns stadioanele goale, cu aşa conducere fotbalul pentru fani moare!" au fost doar cîteva dintre bannerele îndreptate împotriva şefilor roş-albilor. N-au lipsit nici scandările sugestive: "Plecaţi cu toţii, lăsaţi-ne, Dinamo nu e o afacere!".

Moale şi rezistent

Terenul a rezistat aseară, chiar dacă a plouat generos, începînd cu 4 ore înaintea partidei, asta după un început de săptămînă bogat în precipitaţii. Gazonul a fost moale, s-au creat pe alocuri zone cu noroi, dar nu a fost influenţată în mod negativ prestaţia celor două echipe.

Primul şut, primul gol

Gabriel Boştină a marcat aseară primul său gol pentru Dinamo în Liga I după 3 ani petrecuţi în Ştefan cel Mare! Interesant este că acesta a fost şi primul său şut tras pe poartă în acest campionat. Fotbalistului de 32 de ani îi expiră contractul în vară cu "cîinii", dar şefii l-au anunţat că de-abia în aprilie se va discuta oportunitatea prelungirii acordului.

Mister s-a luat de Clau-gol

Cornel Dinu a fost drastic cu cîţiva jucători dinamovişti şi a criticat politica de transferuri a grupării. "Dacă Daminuţă e jucător de perspectivă, el care e tatuat şi pe unghia dreaptă, să ne ferească Dumnezeu! Îi laşi pe Păun şi p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 21 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 44 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 45 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 43 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°