Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Copilul ţinut în braţe de papă, picat de profesoara de matematică

Publicat in Adevarul, luni 22 februarie 2010 · ·

Declarat „copilul anului 2002", Geani Busnea, unul dintre cei mai talentaţi instrumentişti, care a încântat prin muzica lui oameni din întreaga Europă, nu poate participa la Olimpiada Naţională de Muzică de anul acesta din cauză că preofesoara de matematică i-a încheiat media patru.

Geani Busnea elev în clasa a VII -a la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea este unul dintre cei mai talentaţi artişti ai urbei, numele lui depăşind de mult graniţele ţării. El cântă de la vârsta de patru ani, iar acum stăpâneşte 18 instrumente de suflat. „Geani nu este doar emblema liceului, el ne reprezintă de ani buni, în toată Europa, la concursurile de muzică. În anul 2002 a cântat la Vatican şi Papa Ioan Paul al II-lea l-a ţinut pe picioare. El a fost singurul român care a stat în braţele Sanctităţii Sale şi a aprins luminile bradului de Crăciun", spune Viorel Timofte, directorul liceului. Cu toate că e un geniu în muzică, Geani nu poate să participe peste câteva zile la Olimpiada Naţională de Muzică. „Carmen Simeanu, profesoara de matematică, i-a încheiat media 4 şi conform regulamentului şcolar nu poate participa la o olimpiadă dacă nu are note de trecere la toate materiile", precizează directorul.

Carmen Simeanu, profesoara de matematică de la Liceul de Artă

„Nu am văzut atâta răutate"

La Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea copiii vin să facă performanţă în pictură şi muzică. Despre situaţia creată, diriginta lui Geani, Tatiana Dumbravă, ne-a declarat: „Am rugat-o pe Carmen Simeanu să nu îi încheie media 4 la matematică, ştiind că nu poate să mai participe la olimpiadă. În catalog avea trecut un 8, făcut în creion, dar ulterior el s-a transformat în 3. Nu am văzut atâta răutate din partea doamnei de matematică". La Liceul de Artă, matematica nu este o materie de bază, în clasele V-VIII elevii nu fac decât patru ore pe să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

David Popovici îşi păstrează titlul de campion european al probei de 200 m liber

Mediafax acum 44 minute
Înotătorul român David Popovici a câştigat vineri seara finala probei de 200 metri liber de la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Românul s-a clasat primul cu timpul de 1.43.13. Popovici îşi păstrează astfel titlul cucerit în urmă cu doi

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 2 ore
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 2 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 55 minute
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu, în dosarul de sechestrare de persoane, emis la a o zi după ce a scăpat de condamnarea pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019

G4Media acum 56 minute
Pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost emis un nou mandat european de arestare, în dosarul de sechestrare de persoane, unde are o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare. Mandatul emis de Judecătoria S

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 9 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°