Mame şi taţi, cu lumânări în mâini, şi toate aprinse, dau ocol zi şi noapte sediului guvernamental, spre a-i convinge pe fruntaşii Executivului prezidenţial să mai taie din salariile, din pensiile, din alocaţiile pentru copii, din toate aceste cheltuieli care consumă nemilos banii ţării. Şi cu ce folos? Nu se poate trăi şi rău, rău de tot? Când o să ne mai călim pentru reintrarea noastră în peşteri, dacă nu acum? Este intolerabilă atâta delăsare. Este jignitoare hrănirea cu lapte (de mamă, de capră, de văcuţă) a unor prunci care s-au învăţat aşa, corcoliţi de părinţi.

S-a creat un fel de obicei rău: prunculeţii care abia au răsărit din mămicile lor au deja dreptul, fiecare, la câte 2 mi­lioane de lei vechi lunar. După ce împlinesc 2 ani, li se dau 420.000 lei pe lună. Ce merite au aceşti imaturi, pentru ca societatea să îi înveţe cu traiul uşor? De unde să aibă dl Boc bani pentru a sponsoriza toate maternităţile? Dar, oare, copiii aceştia nu se pot naşte direct la vârsta de 2 ani, ca să se mai facă nişte economii la buget, să poată să trăiască omeneşte şi secretarii de stat portocalii, care fac parte, fiecare, din 6-7 consilii de administraţie şi abia dacă iau şi ei 250-300 de milioane pe lună? Demagogia domnului Boc n-are destul farmec, ca să ne convingă că 10.000-15.000 de euro venituri lunare ale fiecărui director de fonduri şi agenţii înseamnă cu mult mai puţin decât cei 42 de lei noi lunar daţi unor puradei? Ce să facă puradeii cu banii? De ce să-i învăţăm rău, cu binele?

Recentele iniţiative, destul de timide, ale minis­trului Finanţelor, plin de cenuşă cum e (de parcă ar fi ieşit din incendiul unei cabane turistice), de a reduce şi chiar a tăia alocaţiile pentru copii, trebuie primite cu demonstraţii de adeziune, cu dansuri şi chiote de bucurie, cu zambile pe care pruncii să le trimită cu praştia în geamul cabinetului ministerial, ca să-