Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piloţii Lufthansa intră în grevă pentru patru zile - 5 curse anulate pe Otopeni

Publicat in Adevarul, luni 22 februarie 2010 · ·

Sindicatul piloţilor Lufthansa încep luni o grevă de patru zile în urma eşecului negocierilor pe tema salariilor şi a secutităţii locului de muncă, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, citat de CNN. Mai multe curse Lufthansa care ar fi trebuit să decoleze sau să aterizeze pe Otopeni au fost anulate.

UPDATE: Greva celor de la Lufthansa a dus la anularea patru curse care trebuiau să plece sau să aterizeze pe aeroportul internaţional "Henri Coandă", potrivit declaraţiilor pentru adevărul.ro ale purtătorului de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache. "Ni s-a comunicat telefonic că au fost anulate mai multe curse dinspre şi spre Munchen şi Frankfurt", a declarat Iordache.

Potrivit acestuia, vor fi păstrate cursele spre şi dinspre Dusseldorf. "Recomandarea nostră este ca pasagerii să verifice informaţiile direct la compania Lufthansa. Nu am primit nicio informare pentru următoarele zile de grevă. Şi ce aprimită astăzi a fost una telefonică", a adăugat Iordache

Greva de patru zile a piloţilor uneia dintre cele mai mari companii aeriene din lume ameninţă zborurile mai multor companii partenere.

Lufthansa şi sindicatul piloţilor, Vereingung Cockpit, au încercat pe perioada weekendului să evite greva, însă peste 4.000 de piloţi au plecat de la locul de muncă luni, la miezul nopţii.

Compania a anulat deja două treimi din zborurile de luni spre marţi. Oficialii Lufthansa spun că greva va avea "o mare influenţă" asupra operaţiunilor sale internaţionale, care includ zboruri în 80 de ţări.

Situaţia financiară a companiei nu este una strălucită, deşi în 2008 Lufthansa a fost a doua companiei internaţională după numărul de pasageri cu 42,2 milioane, potrivit Asociaţiei de Transport Aerian. În 2009 veniturile au scăzut cu aproximativ 15%. Oficialii companiei au anunţat săptămâna trecută la o conferinţă de presă că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 30 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 30 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 19 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°