Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii care schimbă mersul legilor

Publicat in Adevarul, luni 22 februarie 2010 ·

În România nu avem o lege a lobby-ului, dar avem lobby-işti. Nu avem reglementări privind acţiunile de lobby, dar acestea modifică acte normative. E timpul pentru transparenţă. Până la un punct, acţiunile lobby-istilor cadrează perfect cu legislaţia în vigoare. Ce se află însă în spatele acestor demersuri e mai puţin reglementat şi prea puţin transparent.

În liniştea din Dealul Mitropoliei, Laura Florea lucrează la dosarul de fundamentare pentru modificarea unei ordonanţe de guvern. Documentul, emis în octombrie anul trecut, stabileşte un termen de până la 210 zile în care statul trebuie să achite farmaciilor valoarea medicamentelor compensate şi gratuite pe care le-au vândut populaţiei.

La distanţă de o staţie de metrou, în fostul Hotel Union de lângă Universitate, Guy Burrow îşi pregăteşte cazul care va susţine modificarea unei alte ordonanţe. E vorba de claw-back sau, mai exact, de obligaţia producătorilor de medicamente cu prescripţie de a plăti o contribuţie din valoarea vânzărilor realizate.

DISCREŢIE

Laura Florea are propria companie de lobby din 2008

Laura Florea a înfiinţat, în urmă cu doar un an şi jumătate, firma Point Public Relations, în timp ce Guy Burrow este cel care a pus bazele celei mai vechi firme de afaceri publice din România, Central European Consulting. Amândoi vor încerca să impună respectivele modificări, în numele clienţilor lor, prin acţiuni de lobby. Acţiuni care nu sunt însă reglementate de legislaţia română. Şi tocmai pentru că nu se desfăşoară în limitele unui cadru legal va plana întotdeauna incertitudinea cu privire la acţiunile în sine şi la finalitatea acestora.

Lobbyiştii precum Laura Florea sau Guy Burrow ştiu asta. Şi de aceea aleg să fie discreţi, să nu divulge numele clienţilor pentru care lucrează şi doar foarte rar fac referire la cazuri trecute în care au fost implicaţi. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°