Laboratorul Unitatii Fitosanitare Târgu-Mures pentru controlul reziduurilor de pesticide din plante si produse vegetale, al doilea ca importanta din România, are doar trei angajati si se confrunta cu deficit de personal, a anuntat Marian Pogacean, directorul coordonator al institutiei. „Laboratorul este realizat printr-un proiect SAPARD în valoare de circa 1.700.000 euro, fiind al doilea ca importanta din tara, dupa cel similar de la Bucuresti. În prezent, avem zece judete arondate si în acest an este prevazut sa executam peste 400 de probe de control a reziduurilor de pesticide din plante. Speram ca vom primi si o suplimentare a numarului de posturi, deoarece cu doar trei oameni cu greu putem sa facem fata. Laboratorul lucreaza, este capabil sa faca orice fel de analiza, însa este pacat pentru ca nu putem sa îl folosim la capacitate maxima”, a declarat Marian Pogacean.
Potrivit acestuia, situatia este una care se perpetueaza din 2009, când desi exista aprobare pentru suplimentarea posturilor, Executivul a „înghetat” angajarile din sistemul bugetar. „Suplimentarea depinde numai de Ministerul Agriculturii. De exemplu, anul trecut am avut suplimentate doua posturi, dar din cauza ca a fost legea care interzicea angajarile în sistemul bugetar, n-am putut face nimic. Avem aprobarea, dar nu avem voie sa angajam. Am început din nou, cu conducerea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Mures, sa demaram noile proceduri pentru a obtine o alta aprobare. Sa speram ca acestea vor veni în timp util si vom putea lucra la întreaga capacitate deoarece determinarile pe care le facem sunt pentru sanatatea noastra, ca în comert sa nu ajunga legume si fructe toxice”, a precizat Marian Pogacean.
Laboratorul Unitatii Fitosanitare Târgu-Mures pentru controlul reziduurilor de pesticide din plante si produse vegetale, al doilea ca importanta din România, are doar t