Ziarele din Buzău titrează astăzi despre fenomenele extreme petrecute în judeţ după temperaturile mai ridicate înregistrate în ultimele zile, dar şi despre extinderea campaniei de vaccinare împotriva cancerului de col uterin.
Legea muncii în zadar
Instanţele resping transformarea amenzilor în "dat cu sapa" deoarece nu se aplică şi în realitate
Buzoienilor le cam suflă vântul prin buzunare, dar preferă să primească somaţii şi să figureze cu restanţe în bugetul primăriilor, decât să-şi facă timp pentru a contribui la înfrumuseţarea localităţilor de baştină. S-a ajuns la un cerc vicios, prostituate surprinse pe variantă, negustori ambulanţi, cerşetori, sunt condamnaţi la amendă penală, aceasta se transformă în muncă "patriotică", practic nici nu mai este nevoie de acordul inculpatului, dar omul nu se prezintă nici pentru prestarea acestui serviciu comunitar, şi ar trebui iarăşi... amendat. (Viaţa Buzăului)
După ce iarna ne-a dat o pauză, judeţul este iarăşi în corzi
Ziua şi calamitatea
Este vremea alunecărilor de teren
DN 10 şi DN 2 E 85 au fost afectate de fenomenele meteo înregistrate în ultimele ore. Autorităţile s-au chinuit mai bine de 36 de ore pentru a putea reda circulaţiei drumul naţional, deoarece o bună porţiune a fost acoperită cu aluviuni, iar şoferii au trebuit să se resemneze şi să circule cu atenţie pe drumul european, din cauza poleiului. Totodată, sătenii din mai multe localităţi au suferit de pe urma alunecărilor de teren. (Viaţa Buzăului)
Un fiasco ce pare a se schimba la faţă
Campania contra cancerului de col uterin se va extinde
La nivelul judeţului, au fost folosite 446 doze de vaccin anti-HPV
În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiilor de specialitate de medicină de familie şi obstetrică-ginecologie, dar şi ca urmare a faptului că peste 50% dintre părinţi şi-a