Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota de plată a celor 2,3 miliarde de euro

Publicat in Jurnalul, marți 23 februarie 2010 ·

Acordarea tranşelor III şi IV din împrumutul cu FMI se traduce prin disponibilizări, şomaj, îngheţarea tuturor salariilor bugetarilor cu excepţia salariului minim, a pensiilor, mai puţin a celei sociale. Pentru încadrarea în deficitul negociat cu Fondul, Finanţele s-au mai obligat să reducă de trei ori stocul de arierate (datorii vechi) pe care companiile le au la stat. Una peste alta, autorităţile române s-au angajat să reducă cu peste 10 miliarde de lei în 2010 deficitul bugetului general consolidat.

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI pentru acordarea tranşelor III şi IV din împrumut să reducă în 2010 cheltuielile de personal cu 0,2% din PIB prin disponibilizări din sectorul public. Totodată a promis să îngheţe toate s salariile bugetarilor cu excepţia salariilor minime (pentru a realiza o economie de 0,3% din PIB), să înlocuiască doar un angajat din 7 care părăsesc sistemul public şi să reducă plata orelor suplimentare şi a primelor (0,2% din PIB).Totodată, autorităţile române au promis că vor obţine economii şi din aplicarea legii pensiilor, datorită unei baze mai mari de contribuţii, unui control mai bun al revendicărilor frauduloase de pensii de invaliditate şi a unui număr mai mic de pensionări anticipate. Asta ar însemna economii echivalente cu 0,1% din PIB. Toate acestea sunt angajamente ferme incluse în scrisoarea de intenţie la acordul cu FMI, obţinută de agenţia Mediafax.

Deficit de 5,9%

"Bugetul pe anul 2010 îşi propune să realizeze un deficit fiscal de 5,9% din PIB. Aceasta presupune o ajustare de 2% din PIB în termeni structurali. După cum se anticipa în septembrie, majoritatea măsurilor menite să ducă la acest deficit vor fi pe partea de cheltuieli (aproximativ 80% din ajustarea totală faţă de proiecţia de bază)", se arată în scrisoarea de intenţie. Ţinta pentru deficitul bugetului general consolidat conv

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 19 minute
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum o ora
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 2 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 8 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 8 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum o ora
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 5 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Vremea

București
acum

21°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°