Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Votantul din umbră

Publicat in Jurnalul, marți 23 februarie 2010 ·

Stai într-o încăpere cu câţiva prieteni şi ai senzaţia supărătoare că mai e cineva acolo. E după perdea, ca în Hamlet, e în mobilă, sub duşumele? E o coadă de diavol care se târăşte printre picioarele celor prezenţi şi care, uneori, ia forma evantaiului cu care-şi fac ventilaţie doamnele, se ascunde în bileţelele care circulă neîntrerupt, alimentează conversaţiile din closet şi puciurile dezvoltate strategic pe coridor, e în miile de telefoane crescute ca nişte bureţi negri din toate urechile.

M-am zgâit şi eu, cât am putut, la marele congres şi marea paranghelie a PSD. Congresul a fost normal, cred eu, în limitele normalităţii din politica dâmboviţeană. Lume multă, mediatizare îmbelşugată, impresie generalizată că PSD este un partid mare. Din păcate, el pare uneori mare şi prost, ştampilă care piteşte în ea un paradox: pe lângă cefe groase, grobieni şi manelişti (pentru a cita mintea lucidă a acestei reuniuni), cuprinde şi câteva mii de oameni inteligenţi. De unde atunci pomparea impresiei de mălai mare?

Spuneam că printre pesedişti, la reuniunea lor de alegeri, a mai fost cineva. Invitat, neinvitat? Şi dacă acest personaj mefistofelic n-a venit că a vrut el, ci a fost chemat, cine l-a chemat? Unul din candidaţi sau toţi candidaţii la un loc? Declaram la o emisiune a Paulei Rusu, o fată mintoasă şi tăioasă ca mai toate realizatoarele de la Antena 3, că un lucru m-a pus pe gânduri în campania asta de alegeri de la PSD, care a durat o lună. Viitorii posibili lideri ai opoziţiei nu s-au atins decât vag şi delicat de partidul de guvernământ, iar de Cotroceni deloc.

Se iau măsuri guvernamentale aberante, populaţia este jefuită de un grup mafiot care are tot şi conduce tot. Zilnic, cineva este asasinat în casa lui, au loc jafuri cu pistolul. Nici o reacţie. Opozanţii fac o critică moale, moale încât pare mai degrabă o mângâiere. Nici la

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 40 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 30 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 18 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 35 minute
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Circulaţia feroviară, oprită temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu în urma unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie. Trei trenuri staţionează

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu din cauza unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie electrică, anunţă oficialii CFR. Din cauza avariei, trei trenuri care urmau să tranziteze z

Incident la Oradea. Două tobogane gonflabile pe care se aflau copii au fost răsturnate de vânt

Mediafax acum o ora
Două tobogane gonflabile pe care se aflau copii au fost răsturnate de vânt în cadrul evenimentului Festivalul Copiilor din Oradea. Şase copii au fost răniţi uşor, iar trei dintre aceştia au fost transportaţi la spital. Organizatorii au demontat toat

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum o ora
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°