Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfânta rebelă de pe Facebook

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 februarie 2010 ·

Papa Benedict al XVI-lea a decis canonizarea unei călugăriţe care a trăit în secolul al XIX-lea. Deşi o fire rebelă, Mary MacKillop a rămas în istorie drept o făcătoare de minuni, una dintre ele fiind vindecarea unui bolnav de cancer. Sursa: Reuters

La vârsta de 24 de ani, MacKillop a înfiinţat un ordin religios. Acesta s-a dezvoltat extraordinar, astfel încât, la moartea lui MacKillop, ordinul număra peste 700 de călugăriţe, care ofereau educaţie în 117 şcoli.

Ordinul "Surorile Sfântului Joseph" există şi acum şi a depăşit graniţele Australiei, ajungând în Thailanda, Brazilia, Peru şi Uganda, după cum arată cotidianul britanic The Independent.

Primul sfânt din Australia

Mary MacKillop devine astfel primul sfânt din istoria Australiei. Canonizarea ei a devenit o certitudine în decembrie 2008. Biserica Catolică a recunoscut o minune din anul 1993, când o bolnavă de cancer, aflată pe patul de moarte, s-a rugat la Mary MacKillop. La puţin timp după aceasta, femeia, Kathleen Evans, s-a vindecat complet.

În Australia, presa a scris, prin anii '60, de un caz asemănător. O femeie bolnavă de leucemie s-a rugat la o reprezentare a călugăriţei şi s-a vindecat miraculos.

Cu bune şi rele

MacKillop, care a trăit între 1842 şi 1909, este renumită pentru dragostea pe care o avea pentru copii. Ea a deschis şcoli în regiuni izolate şi a sfătuit mamele care urmau să nască. A observat că femeilor le este îngrădit dreptul la educaţie şi, împreună cu surorile din ordin, a mers la cât mai multe femei deschise spre cunoaştere.

Deşi era cunoscută drept "sfânta poporului", călugăriţa este celebră şi pentru desele certuri cu biserica. Pentru patru luni, a fost chiar excomunicată din Biserica Catolică, după ce şi-a permis să se opună viziunii clericilor bărbaţi asupra dezvoltării creştinismul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 57 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°