Victor Ianukovici, care a câştigat recent alegerile prezidenţiale din Ucraina, a depus astăzi jurământul în faţa Parlamentului, devenind cel de-al patrulea preşedinte al acestei ţări, de la independenţa sa din 1991, anunţă AFP. Sursa: Reuters Ucraina trebuie să fie un „stat european nealiniat”, a declarat el în timpul discursului său, sugerând că nu vrea să se alieze nici cu Rusia, nici cu Occidentul. „Provocările în faţa cărora se află comunitatea internaţională îi impun să reunească într-un formulă cât mai largă (...). Noi suntem gata să participăm la acest proces ca stat european nealiniat”.
„Mă angajez să apăr prin toate actele mele suveranitatea şi independenţa Ucrainei, (...) drepturile şi libertăţile cetăţeneşti” şi „să întăresc autoritatea Ucrainei în lume”, a mai spus Ianukovici.
„Eu, Viktor Ianukovici, ales preşedinte al Ucrainei prin voinţa poporului, depun un jurământ de fidelitate faţă de Ucraina”, a declarat el, având mana dreaptă pusă pe Constituţie şi pe una dintre cele mai vechi ediţii ucrainiene ale Bibliei, care datează din secolul al XVI-lea.
Timoşenko: Ianukovici „nu este preşedintele nostru”
Contracandidatul său, Iulia Timoşenko, spune că Ianukovici a câştigat prin fraudă şi refuză să îi recunoscă victoria. Ianukovici „nu este preşedintele nostru”, a spus ea într-o emisiune televizată.
Atât ea, cât şi preşedintele în funcţie Victor Iuşcenko au declarat că nu vor participa la ceremonie.
Obeservatorii internaţionali au declarat că alegerile au fost corecte. Ianukovici a obţinut 48,95% dintre sufragii în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de pe 7 februarie, iar Iulia Timoşenko 45,47%, potrivit rezultatelor anunţate de Comisia Electorală.
Băsescu, prezent la învestirea lui Ianukovici
Preşedintele României, Traian Bă