Texturi, colaj, obiect este titlul exact şi sobru, nepretenţios, sub care expun, la Galeria Simeza din Bucureşti, între 10 şi 20 februarie, Olga Birman Sabău şi Claudia Viorica Muşat. Ambele artiste au debutat în anii ’80, în saloanele artelor decorative, la care au participat apoi constant şi au desfăşurat, pînă în 1990, o susţinută activitate în domeniul textilelor (restaurareBirman şi creaţie industrială Muşat). În prezent, sînt cadre didactice la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde au obţinut şi titlul de doctor. Doar Olga Birman a avut două personale, cîte una pe deceniu, ceea ce vorbeşte mult despre rigoarea, exigenţa artistică şi discreţia rară, calităţi pe care artistele le împărtăşesc, aşa cum împart şi micul atelier din Eforie, ca şi această Galerie. Aici se opresc, însă, similitudinile, căci demersul lor este net personal, deşi marcat de interesul comun pentru textură şi pentru expresivitatea plastică a materialelor.
Interesul particular pentru materie şi accentul pe materialitate s-au dezvoltat în timp, manifestîndu-se mai întîi în pictură, în deceniile cinci-şase ale secolului trecut, atunci cînd, în tatonările informalului, Dubuffet se străduia a introduce materiale noi, a le disimula în expresia ansamblului, sau cînd Tapiès îşi afirma pasiunea pentru textura zidurilor mîncate de vreme, ori cînd, în pînzele lui Alberto Burri, apărea colajul de texturi, culminînd, apoi, cu gestica lui Lucio Fontana, cel care expunea pînza străpunsă, cu gesturi deopotrivă iconoclaste şi instauratoare.Aşadar, se pare că dinsprepictură şi mai ales dinspre abstract şi informal, vine spre zona decorativelor interesul supralicitat pentru materie, material şi textură, ca purtători ai unei expresivităţi noi, pentru a deveni elemente ale unui nou limbaj plastic. Acum ar trebui să ne lămurim în ce con-stă şi ce anume aduce noul limbaj plastic?
