Florin Şerban, regizorul de 35 de ani care a cucerit Ursul de Argint la Berlinală, pentru filmul de lungmetraj Eu cînd vreau să fluier, fluier, a urmat Facultatea de Filozofie a Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj, a avut o bursă în Statele Unite, tot în domeniul umanist, şi s-a întors acasă pentru a face film (gurile rele spun că actualul regizor a avut o pasiune pentru hermeneutică).
Uite un tînăr, au zis destui admiratori ai succesului de la Berlin, care nu s-a năpustit la o facultate doar pentru a cîştiga bani. Uite un tînăr, am putea spune, care a arătat preşedintelui Băsescu că ţara are nevoie şi de filozofi – reconvertiţi la film, dar cu propensiune spre filozofie, ca reazem existenţial. Uite un tînăr pe care România nu-l ştie, dar care ne este livrat de Germania ca pilon de susţinere a generaţiei de 30 de ani (poate plictisită, poate dezamăgită, poate scîrbită). Într-un dialog on-line cu cititorii de la HotNews, Florin Şerban a mărturisit de ce nu a renunţat la intenţia de a face Regie-Film la UNATC. Apoi ne-a spus cum şi-a rostogolit visul, recomandînd aceeaşi cutezanţă tînărului care se îndreaptă spre profesiuni artistice: „Îi spun să închidă ochii şi să îşi urmeze visul, iar atunci cînd visul pare să se risipească, să îl prindă cu dinţii şi să nu îi dea drumul. Filozofia m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să fiu obraznic (în sens strict spiritual) şi să am curajul să mă iau la trîntă cu orice idee. Mi-a plăcut în şcoală, îmi place în continuare, şi dacă aş avea vreme, m-aş înscrie din nou la şcoală. La Istorie sau la Psihologie. Poate o să am vreme şi o să mă înscriu. Pînă atunci însă vreau să fac eu o şcoală. O şcoală de actorie pentru toată lumea“. Să ne facem toţi actori? Răspunsul lui Florin Şerban: „Vreau să fac o şcoală de actorie pentru cei care vor să fie actori de film, dar care n-au ajuns la UNATC. Nu cred că ai nevoie de t
