Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşina de spălat fără secrete

Publicat in Jurnalul, joi 25 februarie 2010 ·

Una dintre realităţile pe care un producător de electrocasnice le are de înfruntat la acest moment este aceea a unui cumpărător foarte bine informat, un cumpărător care, la momentul achiziţiei vine cu argumente riguroase, care îi indică exact cea mai potrivită alegere pentru bugetul şi nevoile sale.

În ajutorul consumatorilor încercăm şi noi să venim indincându-le punctual care sunt datele după care e nevoie să se ghideze, la achiziţia unui aparat electrocasnic aflat în topul vânzărilor - respectiv maşina de spălat. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Arctic, în afară de marcă şi preţ, o alegere raţională, presupune verificarea economiei în utilizare, a tipului de încărcare, "inteligenţa" maşinii de spălat, viteza.

1. Economia în utilizare, se traduce printr-un consum de energie cât mai mic, în condiţiile unei eficienţe de spălare mari. Deseori, în acest context - al economiei în utilizare - consumatorul este derutat de două noţiuni: clasa energetică şi clasa eficienţei de spălare.

Clasa energetică reprezintă consumul de curent electric din timpul spălării pe o perioadă de un an şi se măsoară pe o scală de la G la A, aceasta reprezentând un sistem internaţional de clasificare. Cu cât litera este mai aproape de începutul alfabetului, cu atât maşina de spălat este mai economică. S-a ajuns la acest moment şi la clase mai eficiente energetic decât clasa A, notate cu A+. Pe de altă parte, clasa eficienţei de spălare arată cantitatea de detergent, de apă, precum şi perioada de timp necesare unei singure spălări. Se notează de asemenea cu litere de la A la E, primele litere desemnând maşini de spălat mai practice.

2. Tipul de încărcare. Potrivit acestei caracteristici, există două modele de maşini de spălat: cu încărcare pe verticală şi respectiv pe orizontală. Dacă este să ne gândim la spaţiul mic al

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 2 ore
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum o ora
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum o ora
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 6 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 4 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Roland Garros: Arevalo şi Pavic au câştigat titlul la dublu masculin

Mediafax acum 2 ore
Arevalo şi Pavic s-au impus cu 7-5, 6-3 în faţa perechii italiene formată din Bolelli şi Vavassori. Acesta este primul titlu al celor doi obţinut împreună. Jucătorul din El Salvador, Marcelo Arevalo, în vârstă de 33 de ani, a mai câştigat titlul de

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°