Dumitru Daniel Cojocaru, în vârstă de 44 de ani, din Constanţa, şi-a dedicat ziua de ieri furatului. Acesta a fost prins la furat de două ori, într-un interval de trei ore. În jurul orei 16.00, bărbatul a încercat să sustragă, dintr-un magazin alimentar, două sticle de whisky. Nu a reuşit deoarece angajaţii magazinului le-au văzut şi au chemat poliţiştii, care l-a dus la sediu, unde i-au întocmit dosar penal. La scurt timp după ce a părăsit sediul Secţiei 5, Cojocaru s-a decis să îţi mai încerce încă o dată norocul. De această dată a încercat să fure dintr-o librărie, o carte în valoare de 90 de lei. Nu a avut noroc, pentru că a fost prins de angajaţii unei firme de pază, care l-au dat şi ei tot pe mâna poliţiei. Astfel, bărbatul s-a pricopsi cu două dosare penale într-o singură zi. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Dumitru Daniel Cojocaru, în vârstă de 44 de ani, din Constanţa, şi-a dedicat ziua de ieri furatului. Acesta a fost prins la furat de două ori, într-un interval de trei ore. În jurul orei 16.00, bărbatul a încercat să sustragă, dintr-un magazin alimentar, două sticle de whisky. Nu a reuşit deoarece angajaţii magazinului le-au văzut şi au chemat poliţiştii, care l-a dus la sediu, unde i-au întocmit dosar penal. La scurt timp după ce a părăsit sediul Secţiei 5, Cojocaru s-a decis să îţi mai încerce încă o dată norocul. De această dată a încercat să fure dintr-o librărie, o carte în valoare de 90 de lei. Nu a avut noroc, pentru că a fost prins de angajaţii unei firme de pază, care l-au dat şi ei tot pe mâna poliţiei. Astfel, bărbatul s-a pricopsi cu două dosare penale într-o singură zi