Sa recapitulam incercând sa nu ne pierdem firea: un nene indian (din India, nu piele-rosie), pe nume Syed Hasnain, cercetator, da o declaratie telefonica unui ziarist de la "New Scientist", publicatie de popularizare a stiintei, in care zice (sau nu zice) ca ar exista riscul topirii ghetarilor din Himalaya pâna in 2035. Suntem in 1999. Vreme de sase ani nimeni nu comenteaza nimic. In 2005, insa, brusc, predictia devine o problema mondiala si articolul e citat ca Biblia, fara sa faca cineva vreo verificare, de pilda sa vorbeasca din nou cu nenea Hasnain. Doi ani mai tirziu, Comisia Interguvernamentala pentru Schimbari Climatice (IPCC), inalt organism ONU, da lumii un Raport despre incalzirea globala atat de devastatator, incât primeste Premiul Nobel pentru Pace. Amenintarea din Himalaya e un element-cheie, mai ales ca viata a peste doua miliarde de oameni depinde in mod direct de apa provenita din numitii ghetari. Fata de "informatia" initiala, IPCC are si contributii numerice: termenul de 2035 are o probabilitate mai mare de 90% si este vorba despre disparitia a 400.000 de kilometri patrati de ghetari din cei 500.000 existenti! Macel!
Sigur, se stie, unii cârâie ca n-ar fi chiar asa, ca incalzirile si racirile fac parte din ciclurile naturale ale planetei, aflate in afara oricarui control uman, iar poluarea contribuie cu nesemnificativ de putin la treaba asta. In plus, ca un mic detaliu, in Himalaya sunt doar 33.000 kmp de ghetari, deci e greu sa dispara 400.000. Dar - frate! - cum sa te pui cu un inalt organism al ONU, care spune ca are in spate o mie de specialisti in climatologie!?
In ianuarie 2010 cade bomba: IPCC isi cere public scuze cu privire la predictia gresita care sustine ca este probabil ca ghetarii din Himalaya sa dispara pâna in 2035. Evaluarea a fost "slab fundamentata" si a fost cauzata de "o incalcare a standardelor" (citeste: n
