L-a visat mai multe nopţi la rând. Poate să spună şi aşa, de ce să n-o facă?
Mai intâi, a fost contrariată. S-a intunecat pentru o clipă, apoi a incercat-o un soi de plăcere simplă şi veselă. In cele din urmă, s-a gândit dacă nu dăduse intâmplător peste vreun obiect care să-i amintească de el sau dacă nu intâlnise vreun cunoscut care să fi făcut cea mai mică aluzie la vremurile de demult. Nu a găsit nimic deosebit, ceva care, in mintea ei, să declanşeze visele, să le justifice.
Erau vise clare, senine, fără nimic inspăimântător. Şi foarte scurte, dacă stătea bine să se gândească. In toate, o lumină blândă, aproape catifelată, ii invăluia faţa, şi obiectele din jur, şi copacii verzi, şi iarba inaltă.
Intr-unul din ele, stătea intinsă pe spate pe un câmp inverzit, pe care-l bănuia fără margini. Iarba inaltă foşnea uşor la câte o pală de vânt şi-i invăluia trupul intr-o răcoare parfumată. Lumina blândă se revărsa dintr-o parte; părea lumina unui reflector pe care cineva il manevra cu agilitate, descriind arcuri de cerc şi linii drepte de-a lungul trupului ei.
Intr-altul, era culcată pe un pat mare şi alb, intr-o incăpere neverosimil de inaltă şi albă. Lumina lăptoasă curgea din tavan, se filtra discret pe unul din pereţi, apoi pe celălalt şi tot aşa pe următorul, intr-un joc neastâmpărat cu strălucirea stinsă a parchetului. Putea să se ridice in orice moment, dar nu voia să o facă. Nu ştie la ce ii folosea gândul ăsta.
Se simţea in siguranţă, se simţea bine, ştia că se intâlnise cu el. N-ar fi putut să explice, dar trupul ei putea să spună că se despărţise de el chiar atunci, cu o clipă mai inainte.
Şi cam asta era tot. Cum să povesteşti aşa ceva fără să stârneşti râsul? Ce şi cum să spui ca să te faci inţeleasă şi să scapi de sâcâitoarea senzaţie de disconfort?
Chipul lui apărea doar o singură dată intr-unul din vise, dest