La mijlocul săptămânii viitoare, doi jucători de la FC Brașov vor fi nevoiți să părăsească formația de la poalele Tâmpei, întrucât au fost convocați la loturile naționale.
Astfel, atacantul Sabrin Sburlea a fost convocat la lotul național de tineret al României, selecționata condusă de Emil Săndoi urmând să întâlnească, miercuri, la Tel Aviv, reprezentativa similară a Israelului. Totodată, proaspăt transferat la FC Brașov, vârful Dusan Savic se va prezenta la convocarea selecționatei Macedoniei, echipă care va susține, tot miercuri, un meci amical în compania Muntenegrului, duel programat la Skopje.
În altă ordine de idei, confruntarea din etapa a XIX-a a Ligii I de fotbal, dintre Astra Ploiești și FC Brașov, care se va disputa duminică, de la ora 15.00, va fi condusă la centru de arbitrul Radu Petrescu (București). La cele două margini au fost delegați Eduard Dumitrescu (Pitești) și Gheorghe Sebastian (Suceava), iar observator va fi bucureșteanul Dan Petrescu.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos