Poliţiştii comunitari au reţinut ieri în faţa Spitalului Judeţean încă un cerşetor care susţine că din banii adunaţi de pe străzi şi-a cumpărat casă cu două etaje şi Mercedes
Un nou cerşetor de lux a fost reţinut ieri de poliţiştii comunitari şi i-a şocat pe aceştia prin declaraţiile făcute. Gheorghe Lazăr, un bărbat de 27 de ani din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, le-a spus cu nonşalanţă oamenilor legii că adună zilnic din mila publică cel puţin 200-300 de lei.
Totodată, milogul s-a lăudat că, din banii strânşi din cerşetorie, şi-a ridicat o casă cu două etaje în oraşul natal şi că este posesorul unui autoturism Mercedes. Ulterior, cerşetorul s-a răzgândit şi le-a spus poliţiştilor că „e necăjit şi n-are bani“, că circulă doar cu maxi-taxi şi că din sumele strânse din cerşetorie îşi duce traiul şi-şi întreţine familia.
Invaliditate mimată
„Nu fur, nu dau în cap, nu mă iau de nimeni. Dacă vrea omul, îmi dă, dacă nu, nu. Câştig câteva milioane de lei vechi pe zi. Banii îi dau pe mâncare şi haine că mai am fraţi acasă“, a spus Gheorghe Lazăr, după ce a fost prins cerşind în faţa Spitalului Judeţean Botoşani.
De ani buni de când practică această „meserie“, bărbatul a învăţat cum să mergă pentru ca invaliditatea lui să fie credibilă. În acest sens, suceveanul se folosea de un baston. Ca să impresioneze cât mai mulţi trecători, Gheorghe Lazăr mima şi o problemă la mâna stângă.
Poliţiştii comunitari au găsit asupra lui Lazăr doar 10 lei. Aceasta în condiţiile în care cerşetorul spune că nu încheie ziua fără 200 de lei. „Afacerile din cerşetorie n-ar fi atât de profitabile fără aportul cetăţenilor de bună credinţă care, impresionaţi de unele deficienţe, adeseori mimate doar, contribuie involuntar la prosperitatea celor care apelează în mod repetat la mila cetăţenilor“, a spus Ioan Onuţu, directorul