Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Oana Sandu conduce o afacere de succes în turism

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 februarie 2010 ·

Tânăra cunoaşte toate hotelurile şi se interesează de toate condiţiile operatorilor turistici, pentru a nu avea surprize neplăcute cei care ajung în diferite locaţii ale lumii.

După finalizarea cursurilor universitare, Oana îşi dorea să îşi găsească o slujbă în cadrul structurilor administraţiei publice, cea mai tentantă fiind pentru ea, la vremea aceea, Primăria. Totuşi, fiind decisă să pornească de jos, s-a angajat în comerţ, un domeniu în care a lucrat aproximativ un an de zile.

După primele şase luni, însă, a renunţat la magazinul la care era angajată ca agent de vânzări, pentru o slujbă la un magazin GSM din Ploieşti. Soarta a făcut ca patronul acestui magazin să înfiinţeze, în sediul acestuia şi o agenţie de turism, desemnând-o pe Oana agent de turism în cadrul acesteia. „Mi s-a părut mai uşor decât în comerţ, poate şi pentru că mi-a plăcut mult mai mult”, este de părere tânăra. Ea spune că cel mai mult adora să facă excursii, dar şi să povestească clienţilor despre staţiunile din broşuri sau să studieze ofertele partenerilor turistici. Din 2004 până în 2006, Oana a lucrat la această agenţie de turism, însă, în cei aproape 7 ani de experienţă pe care i-a acumulat, ea a lucrat la mai multe unităţi de profil din Ploieşti. Brevet şi agenţie După mai mulţi ani de activitate ca agent, Oana a decis că este momentul pentru a obţine brevetul de turism, fapt pentru care s-a înscris la un curs de management în turism. După absolvire, ea a fost numită directoarea unei agenţii din municipiu, însă, anul trecut, a luat o hotărâre foarte importantă pentru ea. „Începând cu 1 noiembrie 2009 am deschis agenţia mea de turism, încercând să am o afacere personală. Începutul a fost mai greu, dar acum am deja încasări pentru ofertele din iunie, dar şi pentru cele de Paşte”, explică tânăra.

Clienţii care ajung la agenţia Week Travel sunt primiţi cu căldură dar, mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°