Măsura vine în întâmpinarea celor care circulă pe calea ferată spre Bucureşti sau Timişoara. Până la refacerea terasamentului de la Balota, pasagerii CFR sunt transportaţi cu două autocare, puse la dispoziţie de MAI, între Şimian şi Prunişor.
Soluţia de transbordare a călătorilor, prin punerea la dispoziţie a două autobuze aparţinând Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră din Mehedinţi, îi aparţine prefectului Ion Mîţu. Practic, oamenii sunt transportaţi pe o distanţă de 15 kilometri, acolo unde garniturile feroviare nu pot circula din pricina terasamentului distrus în urma alunecărilor de teren produse cu o săptămână în urmă.
Călătorii care vin de la Bucureşti sunt opriţi în staţia Punişor, de unde sunt preluaţi cu un autocar până în gara Şimian, iar de aici îşi continuă drumul cu un alt tren către Timişoara. La fel se întâmplă şi cu cei care vin dinspre Timişoara. Ei sunt transbordaţi de la Şimian la Prunişor pe şosea şi apoi se urcă în trenul de Bucureşti.
Din cauza problemelor apărute pe calea ferată, în zona Balota, numărul celor care apelează la serviciile CFR-ului, pe relaţia Bucureşti- Timişoara, este destul de mic. Din primul tren venit, vineri, de la Bucureşti, au fost transbordaţi circa 20 de călători. “E haos mamă, în ţara asta! Sunt femeie bătrână şi mi-e greu să mă tot trambalez cu bagajele dintr-un loc în altul. N-am avut cu ce să plec la copii, că altfel nu veneam pe aici”, spunea o femeie nemulţumită.
Prefectul nu e de acord cu termenul avansat de cfr-işti
Autorităţile se aşteaptă ca, în zilele următoare, numărul călătorilor să crească, odată cu mediatizarea transbordării. “Este o soluţie de moment şi sper ca lucrurile să revină la normal cât mai repede, deoarece nu sunt de acord cu termenul de două luni avansat de reprezentanţii CFR Infrastructură pentru refacerea terasamentului.
Consider că în cel mult