Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tripla campioană a fost contestată

Publicat in Adevarul, duminică 28 februarie 2010 ·

Fondista Marit Bjoergen a fost criticată de una dintre adversarele ei că a câştigat trei medalii de aur la JO graţie unui medicament pentru astm. Norvegianca s-a impus la Vancouver în probele de 1,4 km sprint clasic, 15 km pursuit şi ştafetă 4x5 km. La 30 km a luat argint, iar la 10 km bronzul.

Schioarea Marit Bjoergen a venit la Olimpiada de la Vancouver fără prea multe speranţe la o medalie şi pleacă acasă cu cinci. Aflată la a treia participare la JO, unde a devenit de două ori vicecampioană olimpică, atât la Salt Lake City (2002), cât şi la Torino (2006), norvegianca a reuşit anul acesta să întreacă orice aşteptări. Chiar şi pe ale ei.

„Nu m-am gândit nicio clipă că voi lua aurul şi acum mă văd cu deja trei medalii de această culoare, ceea ce este mai mult decât extraordinar", a spus Bjoergen.

Ea a urcat pe podium la toate probele la care a participat, fiind, alături de chinezoaica de la short-track, Wang Meng, sportiva cu cele mai multe titluri la această ediţie a JO. A câştigat aurul la 1,4 km sprint clasic, 15 km pursuit şi ştafetă 4x5 km. La 30 km cu start în bloc a luat argintul, iar la 10 km liber a obţinut medalia de bronz.

La 29 de ani, norvegianca şi-a văzut visul îndeplinit. Cvadruplă campioană mondială, ea putea obţine chiar patru titluri la această ediţie a JO, dar a pierdut la foto-finiş aurul la 30 km cu start în bloc, în faţa polonezei Kowalczyk.

Marele său succes nu a scăpat însă de criticile adversarelor. Cea mai înverşunată a fost poloneza Justyna Kowalczyk, dublă campioană europeană, care a acuzat-o pe Marit Bjoergen, că ar fi câştigat graţie unui medicament pentru astm, permis de autorităţile antidopaj.

„Fără medicamentul său, nu ar fi putut câştiga. Marit ştie foarte bine că fără acest ajutor ea nu ar fi avut mare lucru de demonstrat. Se spune că este foarte bolnavă, dar se pare că arată chiar bine", a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°