Când m-am apucat eu de cântat, nu mă puteam plânge că nu aveam unde să mă exprim, doar că toate erau la început (Beatles şi curentul "beat" erau la modă, despre mişcarea "flower power" care mă fascina ştiam puţin, dar rock-ul clocotea în mine fără să pot însă vorbi prea mult despre toate acestea în acei ani).
Folk-ul a apărut mai târziu în viaţa mea, aşa cum de fapt a apărut şi pe scenele din România, cu mult mai târziu decât rock-ul, perioada lui de strălucire începând după 1973, pentru ca după 1990 să piardă progresiv din ea... dar despre asta poate altădată. În 1970 cântam deja cu "Cristal". Făceam un jazz-rock, cu suflători şi percuţie cu trei solişti vocali şi multă, foarte multă muncă. În paralel cântam folk oriunde aveam ocazia, însă cel mai mult în mediul studenţesc. Participam la toate concursurile şi festivalurile de gen, şi îi cunoşteam pe toţi folk-iştii din România. Cu Victor mă întâlneam la festivalurile studenţeşti fără să intru în vorbă cu el, însă fiecare dintre noi ştiind de existenţa celuilalt. Ne-am cunoscut mult mai târziu, la Cenaclu. Pe lângă faptul că era membru activ, era şi consultant muzical, pe lângă Păunescu, contribuind şi ajutându-l pe poet la realizarea unei importante emisiuni de televiziune care avea drept scop descoperirea de talente, majoritatea lor ajungând să cânte după debut pe scena Cenaclului Flacăra, foarte puţini devenind din păcate membri cu drepturi depline. Victor a fost numit în perioada aceea "cel mai interesant cântăreţ al noului val de interpreţi folk"... frumos, nu? A stat câţiva ani la cenaclu, apoi a plecat brusc, după care auzisem că făcea turnee prin ţară, susţinând deja spectacole de unul singur cu sălile pline..." Era fascinant, avea farmec, rupea sălile cu cântecele lui, eram prieteni... "Mă numesc Zangra şi sunt locotenent la Fortul Belonzio. E foarte aproape ziua în care duşmanul va veni, şi când
