Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetele au fost scoase la cadril la Balul vienez

Publicat in Adevarul, duminică 28 februarie 2010 ·

La petrecerea de la Palatul Parlamentului s-au strâns aproximativ 15.000 de euro. Cei 800 de participanţi au dansat valsuri şi au avut parte de o lecţie de cadril, distrându-se grozav.

Începând cu ora 19.30, domnii îmbrăcaţi în smoching sau frac, unii cu medalii pe piept, şi-au făcut intrarea la braţ cu doamne în rochii de seară fastuoase, cele mai multe negre şi din tafta sau voal, în sălile Unirii şi Take Ionescu. Invitaţii la bal au fost întâmpinaţi de amfitrionii Horia Brenciu şi Raluca Fişer.

Seara a debutat cu discursul lui Igael Porecki, general manager JW Marriott, organizatorul evenimentului, şi cu cel al ambasadorului Austriei la Bucureşti, Martin Eichtinger.

Horia Brenciu, duet cu o puştoaică de 11 ani

Ca la fiecare ediţie, mai multe fetiţe de la şcoala de balet a Operei Naţionale Bucureşti au prezentat un fragment din spectacolul „Lacul lebedelor“. Momentul a fost emoţionant, micuţele balerine de 7 - 8 ani, coordonate de profesoara Magdalena Rovinescu, impresionând prin ţinută, flexibilitate şi fineţea mişcărilor.

Mai târziu, Horia Brenciu şi tânăra cântăreaţă Adina Răducan, de 11 ani, participantă la ediţia din acest an a concursului Eurovision Junior, au cântat în duet „Beauty and the Beast“, „Cose della vita“ şi „New York, New York“.

40 de perechi şi-au făcut intrarea în societate

Petrecerea a continuat cu tradiţionala defilare a celor 40 de cupluri de debutanţi - dansatori şi cursanţi de la Şcoala de dans „Pas în doi“. Băieţii, în costume cu mănuşi albe, şi-au condus partenerele îmbrăcate în rochii albe sidefii şi cu trandafiri albi în mână. Câteva perechi de dansatori mai tineri, au valsat pe „Dunărea albastră“, iar oaspeţii de la Palatul Parlamentului au fost chemaţi pe ring cu formula „Alles Walzer“.

Au încurcat paşii la cadril

Timp de o oră s-a dansat pe ritmuri de vals şi polcă, in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar / Cinci persoane din autoturism, rănite, trei fiind inconştiente / 20 de oameni, în autocar

News.ro acum 11 minute
Autorităţile au activat, joi seară, Planul Roşu de Intervenţie în judeţul Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar. UPDATE: ”În urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (din auto), 3 dintre acestea inconştiente. Pers

Accident tragic la Botoșani Un copil de un an a murit după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl lui

Ziua Constanta acum 14 minute
Un copil de un an a murit, joi, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în cur

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 4 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum 22 minute
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de o mașină, de față cu soția și copilul

Ziua News acum o ora
O vacanță în Turcia s-a sfârșit tragic pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de mașina de teren care trebuia să îi ducă pe el, soția și copilul într-o aventură pe munte. Văduva a povestit la Digi24 cum șoferii conduceau agresiv pe drumur

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°