Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tripla nerăbdare

Publicat in Jurnalul, luni 1 martie 2010 ·

Un model de analiză mai realist ne arată că alegerile din România ultimilor ani au adus în centrul politicii conflictul şi lupta între lideri politici iar nu lupta de idei. Materialul de bază este emoţia umană căci publicitatea şi marketingul joacă şi speculează dorinţele şi temerile publicului, exploatând vanităţile şi temerile cetăţenilor.

Conflictul în politică nu e o metaforă. În orice luptă, pu­blicul este atras şi devine partizan. Aceasta pare a fi esenţa politicii în prezent. Raţiunea politicii ar trebui să fie alta: aceea de a realiza ceea ce oamenii aşteaptă de la societate, de a gestiona pozitiv aceste aşteptări. Dar cei ce cred că într-o campanie votanţii sunt sătui de atacuri negative şi partizane şi că sunt favorabili mesajelor pozitive de fapt au părăsit câmpul de luptă. Cei care cu adevărat nu doresc luptă conflictuală sunt cei care... nu merg la vot.

Democraţia - nu doar din România - este ameninţată de nesiguranţă şi teamă colectivă. Iar faptele omeneşti sunt în esenţă nepredictibile. În timpuri instabile, de criză există un mare risc, ca cei care conduc ţara, dacă sunt lipsiţi de educaţie, necitiţi şi mânaţi doar de pofta de putere, să ducă lucrurile din rău în mai rău. Suferim în recesiune mai rău decât era inevitabil pentru că nu există nici un fel de model economic de gestiune a crizei. Nici o experienţă de guvernare oricât de falimentară, nici un eşec al politicilor lor nu-i atinge. Ei zic mai departe că sunt excelenţi.

N-ar trebui să fie o surpriză ceea ce gândesc mulţi tineri studenţi de azi, reflectat într-o cercetare sociologică din care spicuiesc: "...înainte de 1989 era un trai mai bun pentru că fiecare primea atât cât merita; existau abuzuri, e clar, dar cu siguranţă nu atâtea câte sunt azi" sau "termin o fa­cultate şi dacă găsesc ceva de lucru nu va avea vreo legătură cu ce am învăţat".

Socie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 30 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 39 minute
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Kievul acuză forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean

G4Media acum 23 minute
Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am primit informaţii potrivit căro

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum o ora
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°