De când ne-a lovit criza, în toamna lui 2008, vedem cum economia detaliilor - sau cea reală, cum îi spunem în mod obişnuit - îşi tot recopiază stări critice. De la o lună la alta, chiar, după ce sunt închise răni vechi... se redeschid altele, noi. Şi astfel criza continuă să întreţină discordanţe grave în economia noastră. Aşa se explică de ce trimestrul al patrulea din 2009 a marcat încă o contracţie economică severă, fapt ce a întârziat ieşirea din recesiune, de ce creditarea înregistrează încă valori negative sau de ce şomajul persistă, iar capitolul de cheltuieli din buget suportă consecinţele durerilor de cap produse de capitolul venituri.
E vinovată numai criza? Nicidecum. Pentru că nu putem să ignorăm faptul că încă înainte ca turbulenţele care au zguduit economia globală, începând din 2007, să aibă şi la noi efecte directe, atât în sectorul financiar, cât şi în producţia de bunuri, economia românească suporta un grav dezechilibru între cererea de consum excesivă şi oferta modestă de mărfuri. Pe un fond amplu de alte grave dezechilibre: între importuri şi exporturi, între încasările şi plăţile externe, între costurile unităţilor economice şi veniturile din vânzarea producţiei. Criza, înaintând, a impus ajustări drastice: deficitul de cont curent s-a redus dramatic, cheltuielile bugetare au început şi ele să fie reduse, cele mai multe salarii au fost îngheţate, dacă nu scăzute. Iar toate speranţele sunt legate acum de o singură întrebare: "Când va începe relansarea?".
Dar oare este pregătită societatea românească - având în vedere cuprinderea în această sintagmă a autorităţilor centrale şi locale, a companiilor, a cercetării economice, a instituţiilor de învăţământ, a mass-media, a societăţii civile - să grăbească ieşirea din criză? Prin pregătire înţelegând ce şcoli am urmat, şcoala vieţii economice fiind prima ce merită să fie luată în
