Mircea Mihăieş: "Ponta a coborât din pod milităria." Sursa: EVZ

Le-a cerut colegilor din conducerea PSD să fie punctuali la şedinţe, le-a interzis să parcheze maşinile în faţa sediului, a anunţat că nu mai dă declaraţii pe trepele de la intrare. Şi cam atât. Ba nu, mai sunt câteva amănunte: vălurit, a sugerat că zilele lui Geoană la conducerea Senatului sunt numărate. Şi, probabil pentru a nu-i dezamăgi pe pesedeii care se buluceau, încă înainte de vot, s-o felicite pe Daciana în postura de viitoare „primă-doamnă” a ţării, ne-a spus că va candida la preşedinţia republicii. O fi mult, o fi puţin pentru o săptămână de domnie? Să decidă PSDul!

Pentru un observator din afară e însă izbitor că doi lideri de partide - al doilea e Antonescu - încearcă să se impună folosind metode de mână forte. E de tot hazul că liberalul Orban se trezeşte împins, cu dispreţ, în afara jocurilor politice după anii în care a făcut un perfect duet al iresponsabilităţii şi nesimţirii alături de Antonescu. Acum, când vântul îi suflă puternic în pânze, şeful liberal nu se mai oboseşte să-şi ascundă ambiţiile. „Aşa-i în dictatură”, a lătrat el scurt în faţa argumentelor surprinzător de raţionale ieşite, gâtuit, din indignarea Orban.

Când într-un partid care pretinde a fi de stânga (PSD-ul e, în realitate, o tipică formaţiune socialistă, cu un electorat format din salariaţii la stat, pensionari şi nostalgici ai comunismului), dar şi unul, PNL, ce se proclamă, neargumentat, de dreapta (care or fi inţiativele lui Antonescu din sfera liberalismului rămâne încă un mister păzit cu străşnicie) oamenii de la vârf îşi impun ideile cu forţa, înseamnă că Ceauşescu n-a murit. Ideea mai veche, conform căreia în fiecare partid de după 1990 există toate partidele, şi mai ales cel comunist, e readusă la rampă de oameni care se pretind democraţi pursânge, dar în venele cărora