Actorii din piaţa de vânzare cu amănuntul spun că acum este momentul pentru extinderea operaţiunilor. Companiile de profil care au reuşit să treacă peste prima parte a crizei economice au acum ocazia să se dezvolte şi să-şi mărească cota de piaţă. La anul va fi prea târziu.
Momentan, gradul de neocupare al spaţiilor comerciale din România este ridicat. În Capitală, el atinge 10-15% din stocul existent, în timp ce în provincie 20-40% dintre centre nu au chiriaşi, potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară Jonse Lang LaSalle (JLL).
În proiectele „bune", gradul de neocupare este de 5-10%, în timp ce în cele „proaste" valoarea este cuprinsă între 30% şi 50% sau chiar mai mult, potrivit lui Jibril Semour, şef al departamentului retail şi proprietăţi din cadrul JLL. Astfel, retailerii preferă să închirieze spaţii în centre considerate „de calitate".
Sfatul specialistului: micşoraţi mallurile!
Peste un an această alegere ar putea fi mai greu de făcut. Şi asta pentru că în 2011 vor fi mai puţine spaţii disponibile, potrivit lui Semour. Jucătorii din domeniu prezenţi săptămâna trecută la conferinţa „Passion for Retail" spun că acum este momentul pentru extindere. „Există câteva schimbări pozitive şi una dintre acestea este reducerea competiţiei", spune Eran Socher, director în cadrul Futureal Group, companie dezvoltatoare a mallului Gold Plaza din Baia Mare.
Socher afirmă că deja unii retaileri se extind, mai ales cei care dispun de resurse proprii de finanţare, dar alţii, care nu au fonduri şi nici nu sunt sprijiniţi de bănci, au probleme.
Această tendinţă este reliefată şi de Cristina Dumitrache, asociat în cadrul biroului din Bucureşti al companiei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield. „În 2008, ofeream consultanţă pentru 22 de proiecte comerciale. Anul trecut, numărul acestora a scăzut la 12", explică Dumitrache.