Roxana şi Mihai Leu au decis să divorţeze după numai cinci luni de la căsătorie. Fiica lui Florin Cârstocea şi băiatul lui Vasile Leu, şeful de la ARGUS SA, două nume de Top 300 bogătaşi şi-au unit destinele într-o zi de 13, în iunie 2009. Pe 25 noiembrie acelaşi an, au depus dosarul de divorţ şi au devenit „liberi de contract" pe 4 decembrie. Portalul instanţelor ne arată că Roxana Leu, în calitate de Reclamantă a depus dosarul înregistrat cu numărul unic 37378/212/2009, având ca obiect divorţul prin acord. Pe 4.12.2009, instanţa de judecată a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, fără motivare. Cu această ocazie, reclamanta, Roxana, a revenit la numele purtat anterior, Cârstocea. Roxana şi Mihai păreau să pornească la drum sub cele mai bune auspicii. Ambii sunt copii cu familii foarte înstărite, iar naşi le-au fost Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură, împreună cu soţia sa, Mihaela.
Roxana şi Mihai Leu au decis să divorţeze după numai cinci luni de la căsătorie. Fiica lui Florin Cârstocea şi băiatul lui Vasile Leu, şeful de la ARGUS SA, două nume de Top 300 bogătaşi şi-au unit destinele într-o zi de 13, în iunie 2009. Pe 25 noiembrie acelaşi an, au depus dosarul de divorţ şi au devenit „liberi de contract" pe 4 decembrie. Portalul instanţelor ne arată că Roxana Leu, în calitate de Reclamantă a depus dosarul înregistrat cu numărul unic 37378/212/2009, având ca obiect divorţul prin acord. Pe 4.12.2009, instanţa de judecată a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, fără motivare. Cu această ocazie, reclamanta, Roxana, a revenit la numele purtat anterior, Cârstocea. Roxana şi Mihai păreau să pornească la drum sub cele mai bune auspicii. Ambii sunt copii cu familii foarte înstărite, iar naşi le-au fost Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Na