Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutremurul din Chile, castigul investitorilor pe burse

Publicat in Ziare.com, marți 2 martie 2010 ·

Cutremurul din Chile, care a omorat peste 700 de persoane si a provocat pagube estimate la peste 30 de miliarde de dolari, aduce beneficii neasteptate atat pe bursele europene, cat si pe cele asiatice.

Tragedia produsa in Chile, o tara recunoscuta ca fiind cel mai mare producator din lume de cupru (aproximativ o treime din productia mondiala), a facut ca pretul acestui metal sa creasca pe burse cu peste 6 la suta, adica cel mai mare avans din luna aprilie a anului trecut si pana acum. Aceasta crestere a fost influentata si de faptul ca mai multe mine de cupru au fost inchise in urma cutremurului, conform Boursier.com.

Chile are un volum anual al exporturilor de 53 miliarde de dolari, iar jumatate sunt reprezentate de cupru. Cutremurul de sambata a scos temporar din activitate cel putin patru mine. Minele "Codelco" si "Anglo", care si-au oprit temporar activitatea, realizeaza 16 la suta din productia de cupru a statului.

Pretul cuprului a crescut si pe baza temerilor legate de infrastructura avariata, care ar putea face imposibil accesul catre aceasta zona, sustin dealerii. Calamitatile din Chile au blocat aproximativ 5% din productia mondiala de cupru.

"Indicii europeni au avut de castigat, luni, dupa suspendarea productiei cauzata de cutremurul masiv din Chile", a declarat analistul Joshua Raymond, de la City Index.

In Asia, pretul cuprului pe bursa de la Tokyo a castigat 0,45 la suta, iar in Hong Kong a castigat 2,17 la suta, conform AFP. La bursa din Shanghai, actiunile Jiangxi Copper, cel mai mare producator de cupru din China, au sarit mai mult de 5%. Contractele cu livrare in mai de la bursa din New York au crescut cu 6,2%, pana la 7,687 dolari pe kilogram.

Cotatia cuprului cu livrare in luna mai a crescut cu 20,3 centi, adica 6,2%, la bursa New York. Pretul cuprului cu livrare la trei luni

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 26 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 46 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 38 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°